Dumitru Mădălin Carțiș, inițiatorul campaniilor umanitare ,,Alături de semenii noștri”, și-a propus să înființeze o asociație prin care să poată ajuta cât mai multe persoane nevoiașe.

  După ce a reușit să-și rezolve problema de sănătate cu ajutorul unei fundații, bihoreanul Mădălin Carțiș și-a propus să înființeze o asociație umanitară, prin care să vină în sprijinul cât mai multor persoane nevoiașe.

„M-am gândit să înființez o asociație, prin care să pot ajuta cât mai multă lume, având în vedere faptul că se apropie iarna și sunt atâția bătrâni și familii necăjite care nu își pot permite să-și cumpere lemne și cele necesare. Știu asta, pentru că iarna trecută am solicitat ajutor prietenilor și unor oameni de bine cu care am reușit să încălzim pe toată perioada iernii 12 familii”, ne-a mărturisit Mădălin Carțiș.

Acesta a pus la dispoziție un cont pentru cei care doresc să-l sprijine financiar în înființarea asociației: RO59INGB0000999912531085

Mădălin Dumitru Carțiș este inițiatorul campaniilor umanitare ,,Alături de semenii noștri”, acțiuni prin care a ajutat peste 200 de persoane cu alimente, cu lemne de Revelion, de asemenea, anul trecut a organizat „Revelionul copiilor” pentru 15 copii din familii vulnerabile din comuna Sâmbăta, iar de 1 iunie, a oferit pachete consistente copiilor din familii nevoiașe.