Cutia Bebelușului ajunge pentru prima dată în Bihor: Sprijin pentru mame și bebeluși
Programul Cutia Bebelușului ajunge pentru prima dată în județul Bihor, în cea de-a patra ediție națională a programului derulat de Asociația SAMAS și finanțat de Fundația OMV Petrom. Astfel, 130 de mame și nou-născuții lor din 35 de comunități vulnerabile din județ vor primi sprijin material și consiliere prin Asociația SAMAS, cu ajutorul unei rețele locale de 35 de specialiști.
Lansarea programului în Bihor extinde rețeaua prin care Cutia Bebelușului duce sprijin material, informații și acces la profesioniști cât mai aproape de mamele și copiii aflați în situații vulnerabile, cu scopul de a contribui la reducerea ratei mortalității infantile. Asistenții medicali comunitari implicați în program devin astfel un punct de sprijin pentru mamă atât în perioada sarcinii, cât și în primele luni după nașterea copilului.
Cutia Bebelușului este gândită să sprijine mamele și nou-născuții lor din comunități vulnerabile, astfel încât să combine un ajutor material - 65 de produse utile pentru primele luni de viață ale copilului - cu accesul la informații și îndrumare pentru îngrijirea nou-născutului. În Cutia Bebelușului se găsesc de la produse pentru îngrijirea și igiena nou-născutului și a mamei până la articole necesare pentru hrănire, îmbrăcăminte și somn. Pentru a preveni riscul de moarte subită a bebelușilor, cutia cu salteluță poate fi folosită ca loc sigur de dormit pentru nou-născut în primele luni de viață, un aspect important când familiile cu mai mulți copii sunt nevoite să împartă același spațiu de dormit. Însă sprijinul nu se oprește la conținutul cutiei: distribuirea este însoțită de consiliere și îndrumare pentru părinți, oferite de asistenții medicali comunitari.
„Mamele din comunități vulnerabile au mare nevoie de sprijin material și îndrumare. De aceea Cutia Bebelușului, ce conține 65 de produse utile, este oferită mamelor care participă la sesiunile de consiliere despre sănătatea, îngrijirea și alimentația bebelușului. Cutia este gândită să reducă riscul de mortalitate infantilă prin asigurarea unui spațiu sigur de dormit în primele luni de viață, când riscul morții prin sufocare este foarte ridicat. Extinderea programului Cutia Bebelușului în județul Bihor înseamnă că sprijinul ajunge la familii pentru care acest ajutor contează cel mai mult în primele luni de viață ale unui copil.”, a declarat Amalia Fodor, director executiv al Fundației OMV Petrom.
Cutia care vine împreună cu consilierea
Pentru Asociația SAMAS, componenta de consiliere și contactul direct dintre mamă și specialist sunt esențiale pentru impactul programului. Întâlnirea în jurul Cutiei devine o ocazie de a discuta despre îngrijirea nou-născutului, alăptare, nutriție, siguranță, controalele medicale și accesul la servicii de sănătate.
Experiența edițiilor anterioare arată că această relație poate contribui și la apropierea mamelor de serviciile medicale. 93% dintre specialiștii implicați în ediția anterioară au observat o creștere a accesării serviciilor medicale de bază de către mamele beneficiare. Cele mai frecvente îmbunătățiri au fost raportate în accesarea vaccinării copilului și a controalelor prenatale - câte 77%, urmate de consilierea privind alăptarea, consultul pediatric și controalele postnatale, conform Raportului de impact al programului Cutia Bebelușului din octombrie 2025. Conform aceleiași surse 74% dintre specialiștii implicați au raportat o creștere a accesării consilierii privind alăptarea de către mamele beneficiare.
„Primele săptămâni cu un bebeluș vin cu foarte multe întrebări: îl hrănesc suficient, doarme în siguranță, când trebuie să cer ajutor, ce este normal și ce ar trebui să mă îngrijoreze? Pentru o mamă vulnerabilă, la toate aceste întrebări se adaugă adesea grija zilei de mâine. Cutia Bebelușului este punctul de pornire al unei relații în care mama primește informație corectă, sprijin și încrederea că are cui să îi ceară ajutor. Suntem foarte bucuroși că prin extinderea intervenției noastre în Bihor ajungem la 15 județe la nivel național, un efort operațional și logistic care nu ar fi fost posibil fără implicarea colegilor mei din asociație și fără finanțarea și sprijinul constante ale Fundației OMV Petrom”, spune Sînziana Ioniță-Ciurez, director executiv al Asociației SAMAS.
Prima ediție în Bihor
În cea de-a patra ediție în care programul se extinde și în Bihor, 10.000 de mame și nou-născuții lor din 1.135 de comunități vulnerabile din 24 de județe vor beneficia de Cutia Bebelușului și de sprijinul specialiștilor. Programul este finanțat de Fundația OMV Petrom cu 5 milioane de euro și implementat la nivel național de Asociația SAMAS și Salvați Copiii România. În total, sunt implicați 992 de asistenți medicali comunitari și medici de familie, care fac legătura dintre familiile defavorizate și serviciile de sănătate de care acestea au nevoie. La finalul actualei ediții, 35.900 de mame și nou-născuții lor vor fi beneficiat de program în cele patru ediții.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.