Organizarea şi finanţarea rezidenţiatului

G.I., de 26 de ani, din mediul urban, ar dori să ştie care sunt prevederile legale referitoare la organizarea şi finanţarea rezidenţiatului şi dobândirea dreptului de liberă practică de către absolvenţi licenţiaţi ai facultăţilor de medicină.

Rezidenţiatul se organizează sub forma rezidenţiatului pe locuri, a rezidenţiatului pe post şi a rezidenţiatului cu timp parţial şi are o durată cuprinsă între 3-7 ani, în funcţie de specialitate. Pentru fiecare specialitate durata rezidenţiatului se stabileşte prin ordin al ministrului sănătăţii publice. Întreaga activitate de pregătire prin rezidenţiat se desfăşoară sub autoritatea Ministerului Sănătăţii Publice şi a Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. Admiterea la forma de rezidenţiat pe locuri şi la forma de rezidenţiat pe post se face prin concurs naţional, organizat de Ministerul Sănătăţii Publice în sesiune unică, în trimestrul IV al anului. Concursul pentru aceste forme de rezidenţiat se organizează pe domeniile de medicină, de medicină dentară şi de farmacie, pe baza unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice. Prin excepţie de la prevederile de mai sus, în anul 2008 Ministerul Sănătăţii Publice organizează concurs pentru forma de rezidenţiat pe post şi în semestrul I al anului. Rezidenţiatul cu timp parţial se organizează numai pentru specialitatea medicină de familie. La această formă de rezidenţiat au acces medicii de medicină generală cu drept de liberă practică. Cheltuielile de personal ale rezidenţilor pe perioada pregătirii în rezidenţiat se suportă în totalitate de la bugetul de stat, cu excepţia rezidenţiatului cu timp parţial. Cheltuielile de personal se acordă prin unităţile sanitare cu care rezidenţii pe locuri, respectiv pe post au încheiat contract individual de muncă pe durata determinată sau, după caz, nedeterminată, pe baza documentelor doveditoare privind frecventarea stagiilor, emise de unitatea la care se efectuează pregătirea. Rezidenţii din anii I şi II pot fi incluşi în linia de gardă, în afara programului normal de lucru, pe răspunderea şi sub supravegherea medicului titular de gardă, fără a fi salarizaţi pentru această activitate. Rezidenţii care efectuează gărzi, începând cu anul III de rezidenţiat, sunt salarizaţi pentru această activitate, cu respectarea reglementarilor legale în vigoare, de către unitatea sanitară unde efectuează garda. Rezidenţiatul se finalizează printr-un examen care cuprinde probe teoretice şi practice, susţinute în faţa unei comisii de specialişti propuse de către instituţiile de învăţământ superior, avizate de colegiile profesionale şi numite prin ordin al ministrului sănătăţii publice. Examenul se organizează în centrele universitare prevăzute mai sus, cu excepţia specialităţii medicină de urgenţă, pentru care examenul se desfăşoară numai în centrele universitare Bucureşti şi Târgu Mureş, comisiile de examinare fiind formate din directori de programe şi responsabili de formare din toate centrele prevăzute. Absolvenţii stagiilor de rezidenţiat se pot prezenta la examenul de finalizare în maximum 5 ani de la absolvire. După promovarea examenului rezidenţilor li se eliberează certificatul de specialist în specialitatea în care au promovat examenul, specialitate cuprinsă în Nomenclatorul specialităţilor medicale, medicodentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală, de către Ministerul Sănătăţii Publice. Calitatea de medic specialist, de medic dentist specialist sau de farmacist specialist este dovedită de certificatul eliberat. Metodologia desfăşurării probelor examenului de specialist se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii publice. Posesorii certificatului de specialist pot efectua pregătire pentru obţinerea celei de a doua specialităţi în regim cu taxă. Stagiul de pregătire în cea de-a doua specialitate se efectuează integral, cu frecvenţă. Stagiile efectuate în prima specialitate care se regăsesc în curricula celei de-a doua specialităţi pot fi echivalate. Specialiştii care au efectuat rezidenţiat pe post pot efectua a doua specialitate, după îndeplinirea condiţiei din actul adiţional încheiat la contractul de muncă. Posesorii certificatului de specialist în specialităţi asimilate efectuează pregătire în specialitatea de asimilare, fără concurs de rezidenţiat şi fără taxă. Înscrierea la concursul de rezidenţiat pe locuri, de rezidenţiat pe post, precum şi selecţia în rezidenţiatul de medicină de familie cu timp parţial se fac cu taxă, al cărei cuantum se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii publice. Sumele încasate din plata taxelor se fac venit la bugetul Centrului Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar şi se utilizează pentru acoperirea cheltuielilor de personal şi materiale necesare susţinerii concursului de rezidenţiat. Sumele rămase disponibile se reportează în anul următor şi se utilizează cu aceeaşi destinaţie.

Prescrierea dreptului de a stabili obligaţii fiscale

A.L., de 56 de ani, din mediul rural, ar dori să ştie în ce termen se prescrie dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale.

Conform art. 91 şi următoarele din Codul de Procedură Fiscală, dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel. Termenul de prescripţie a dreptului începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală, dacă legea nu dispune altfel. Dreptul de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 10 ani în cazul în care acestea rezultă din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Acest termen curge de la data săvârşirii faptei ce constituie infracţiune sancţionată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Termenele prevăzute mai sus se întrerup şi se suspendă în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru întreruperea şi suspendarea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune potrivit dreptului comun. Termenul de prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiei fiscale se suspendă pe perioada cuprinsă între momentul începerii inspecţiei fiscale şi momentul emiterii deciziei de impunere ca urmare a efectuării inspecţiei fiscale. Dacă organul fiscal constată împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiei fiscale, va proceda la încetarea procedurii de emitere a titlului de creanţă fiscală.

Declaraţii fiscale cu codificarea informaţiei prin cod de bare

I.P., de 36 de ani, din mediul urban, întreabă care sunt prevederile legale privind depunerea declaraţiilor fiscale cu codificarea informaţiei prin cod de bare.

Conform Ordinului nr. 125/2008 privind depunerea declaraţiilor fiscale cu codificarea informaţiei prin cod de bare, plătitorii de impozite, taxe şi contribuţii au obligaţia prezentării următoarelor declaraţii fiscale cu codificarea informaţiei prin cod de bare: a) Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, cod 14.13.01.99/bs; b) Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale, cod 14.13.01.40; c) Declaraţie privind accizele, cod 14.13.01.03/a; d) Decont de taxă pe valoarea adăugată, cod 14.13.01.02; e) Declaraţie privind impozitul pe profit, cod 14.13.01.04; f) Decont privind accizele, cod 14.13.01.03; g) Decont privind impozitul la ţiţeiul din producţia internă, cod 14.13.01.05; h) Declaraţie rectificativă, cod 14.13.01.00/r. Sunt exceptaţi de la prevederile de mai sus următorii plătitori de impozite, taxe şi contribuţii: a) contribuabilii mari, pentru declaraţiile fiscale care se depun prin intermediul Sistemului electronic naţional, conform legii; b) contribuabilii care depun declaraţiile fiscale prevăzute mai sus prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, pe site-ul Ministerului Economiei şi Finanţelor, portalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Declaraţiile fiscale, altele decât cele prevăzute mai sus, se depun prin metodele prevăzute în actele normative care reglementează modelul, conţinutul şi regimul documentelor. În cazul modificării denumirii formularelor prevăzute, lista acestora se actualizează corespunzător cu denumirile noi, potrivit actelor normative de aprobare. Formularele prevăzute mai sus se depun în format hârtie, semnat şi ştampilat conform legii, la organul fiscal competent. Formularul se editează în două exemplare: un exemplar se depune la organul fiscal competent; un exemplar se păstrează de către plătitor. Formatul hârtie se obţine prin utilizarea programului de asistenţă (DECLMF), elaborat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Programul de asistenţă este pus la dispoziţia contribuabililor gratuit de unităţile fiscale sau poate fi descărcat de pe site-ul Ministerului Economiei şi Finanţelor, portalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Aceste prevederi se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2008, cu termen de declarare 25 februarie 2008.

Cum sunt pedepsiţi funcţionarii publici abuzivi?

P.S., de 39 de ani, din mediul rural, ar dori să ştie cum este pedepsită purtarea abuzivă a funcţionarului public.

Conform art. 250 din Codul penal, întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană, de către un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă. Ameninţarea săvârşită de către un funcţionar public, în aceste condiţii, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă; lovirea sau alte acte de violenţă săvârşite de către un funcţionar public, în condiţiile de mai sus, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Vătămarea corporală săvârşită de către un funcţionar public, în condiţiile menţionate mai sus, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 6 ani, iar vătămarea corporală gravă săvârşită de către un funcţionar public, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani.

Drepturile consumatorului

D.F., de 46 de ani, din mediul urban, vrea să afle care sunt drepturile consumatorului în ceea ce priveşte vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora.

Conform art. 9 şi următoarele din Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora, vânzătorul este răspunzător faţă de consumator pentru orice lipsă a conformităţii existentă la momentul când au fost livrate produsele. În cazul lipsei conformităţii, consumatorul are dreptul să i se aducă produsele la conformitate, fără plată, prin reparare sau înlocuire, în funcţie de opţiunea consumatorului, conform prevederilor de mai jos, sau să beneficieze de reducerea corespunzătoare a preţului ori de rezoluţiunea contractului privind acele produse. Termenul fără plată, se referă la costurile necesare aducerii produselor la conformitate, inclusiv costurile poştale, manopera şi materialele. În cazul lipsei conformităţii, consumatorul are dreptul de a solicita vânzătorului, ca măsură reparatorie, înlocuirea sau repararea produsului în funcţie de opţiunea sa, în fiecare caz fără plată, cu excepţia situaţiei în care această solicitare este imposibilă sau disproporţionată. O măsură reparatorie va fi considerată ca disproporţionată, dacă ea impune vânzătorului costuri care sunt nerezonabile în comparaţie cu cealaltă măsură reparatorie, luându-se în considerare: a) valoarea pe care ar fi avut-o produsele dacă nu ar fi existat lipsa de conformitate;
b) importanţa lipsei de conformitate; c) dacă cealaltă măsură reparatorie ar putea fi realizată fără un inconvenient semnificativ pentru consumator. O măsură reparatorie va fi considerată ca imposibilă dacă vânzătorul nu are un produs identic pentru înlocuire. Orice reparare sau înlocuire a produselor va fi făcută în cadrul unei perioade rezonabile de timp, stabilită de comun acord între vânzător şi consumator, şi fără nici un inconvenient semnificativ pentru consumator, luându-se în considerare natura produselor şi scopul pentru care acesta a solicitat produsele. Consumatorul poate solicita o reducere corespunzătoare a preţului sau rezoluţiunea contractului în oricare dintre următoarele cazuri: a) dacă nu beneficiază nici de repararea, nici de înlocuirea produsului; b) dacă vânzătorul nu a luat măsura reparatorie într-o perioadă de timp rezonabilă; c) dacă vânzătorul nu a luat măsura reparatorie, în cadrul unei perioade rezonabile de timp, stabilită de comun acord între vânzător şi consumator, şi fără nici un inconvenient semnificativ pentru consumator, luându-se în considerare natura produselor şi scopul pentru care acesta a solicitat produsele.