Cum afectează birocrația și ineficiența drepturile pensionarilor - Aberația cererii pentru activarea dreptului
Administrația publică nu duce lipsă de date. Le colectează riguros, le arhivează meticulos și le folosește prompt atunci când vine vorba despre obligațiile cetățeanului. Problema nu este absența informației, ci modul selectiv în care aceasta este pusă la treabă.
Statul știe exact când împlinești vârsta standard de pensionare. Știe ce contribuții ai plătit de-a lungul anilor. Știe ce ai declarat fiscal, lună de lună, an de an. Și totuși, fără o cerere expresă, dreptul nu se activează. Ca și cum evidența ar fi o simplă formalitate, nu un instrument de administrare eficientă.
Nu vorbim despre un caz izolat. Vorbim despre un mecanism administrativ bine înrădăcinat, care funcționează cu o eficiență remarcabilă când este vorba despre încasări și cu o lentoare descurajantă când vine vorba despre drepturi.
Automatizare pentru contribuții ≠ Proceduri repetitive pentru beneficii. Această asimetrie nu este o întâmplare birocratică minoră, ci un simptom al unei filosofii administrative depășite. Cetățeanul este tratat ca debitor permanent și beneficiar doar la cerere, cu dosar, formular și „drum la ghișeu”.
Un stat modern nu ar trebui să aștepte ca cetățeanul să-i amintească anual ce are de făcut, mai ales când folosește date pe care deja le deține. Tehnologia există, informația există. Ceea ce lipsește este voința de a aplica aceleași standarde de eficiență și în favoarea contribuabilului, nu doar împotriva lui.
Pentru că, în momentul în care obligațiile devin automate, iar drepturile rămân „la cerere”, echilibrul dintre stat și cetățean începe să se fisureze. Iar exact aici se află problema reală: nu în lipsa datelor, ci în lipsa simetriei.
Statul știe tot, dar cetățeanul trebuie să ceară
Iată ce ne scrie o altă doamnă pensionară activă care s-a lovit de fenomenul nociv și profund inechitabil al depunerii unei cereri pentru a i se recunoaște un drept:
„M-am pensionat anticipat în 2021. Pensia a fost calculată la nivelul acelui an. Am continuat să lucrez până la sfârșitul lui 2022 și am plătit, lună de lună, contribuții la sistemul public de pensii. Legea nu permite recalcularea pensiei anticipate decât la împlinirea vârstei standard de pensionare. Am ajuns la această vârstă în mai 2023. Din acel moment, penalizarea aplicată pensiei anticipate trebuia să înceteze, dar nu s-a întâmplat automat. A fost nevoie să depun cerere. Diferențele au fost plătite abia în septembrie 2023. În 2024 am lucrat din nou și s-au achitat contribuții.
În ianuarie 2025 am depus cerere pentru valorificarea contribuțiilor din 2024. Diferențele au fost plătite în septembrie 2025, după aproximativ nouă luni.
În ianuarie 2026 am depus o nouă cerere pentru anul 2025 și, cel mai probabil, voi aștepta din nou opt-nouă luni.”
Contribuțiile în schimb se încasează lunar, automat. Recalcularea se face anual, la cerere și cu întârzieri consistente. Din nou o evidentă lipsă a simetriei și echității în tratarea drepturilor față de obligații pe care statul o practică, în dauna cetățenilor.
Digitalizare pe jumătate
Pe site-ul Casei Naționale de Pensii Publice există o platformă online pentru depunerea cererilor. Depui solicitarea, iar în cont apare statusul „PRELUATĂ”. Primești un email cu număr de înregistrare. Însă acel email nu menționează tipul exact al cererii, nu conține un rezumat al solicitării, nu include documentele atașate și nu are o semnătură electronică verificabilă a instituției.
Prin urmare se poate demonstra că s-a depus o cerere. Nu se poate demonstra, în mod autonom, conținutul exact al acelei cereri. Aceasta este, în esență, digitalizarea drepturilor sociale în 2026.
În atenția pensionarilor!
Îndemnăm pe toți pensionarii care se regăsesc în această situație să întocmească petiții către deputații și senatorii bihoreni din Parlamentul României pentru a le solicita să intervină și să determine Casa Națională de Pensii să respecte legea. Puteți trimite, de asemenea, petițiile la Redacția Crișana pe adresa redactia@crisana.ro.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.