Anul 2017 marchează 30 de ani de programe europene în educație, formare și tineret la nivel european, 20 de ani în România și 10 ani de când suntem membri ai Uniunii Europene. Aceste motive au fost suficiente pentru copiii și cadrele didactice de la CSEI Cristal Oradea pentru ca în data de 13 octombrie 2017, cu ocazia Erasmus Days 2017 să se oprească și să reflecteze la lucrurile bune care s-au întâmplat în viața instituției.

CSEI Cristal Oradea a început implicarea în acest tip de proiecte în anul 2012, când, în cadrul Programului de Învățare pe Parcursul Vieții, instituția a primit finanțare pentru derularea a două acțiuni Comenius: acțiunea Vizită Pregătitoare (în Londra UK) și proiectul multilateral Comenius Young Europe (2012-2014) cu parteneri din Anglia, Italia, Spania, Grecia, Turcia și Polonia. În prezent, în instituție se derulează parteneriatul strategic Erasmus + „Thinking Globally, Learning Together” (2015-2018), care reunește un grup de șapte școli europene (din Anglia, Belgia, Spania, Polonia, Bulgaria, Turcia și România) pentru copii cu nevoi speciale, școli care au  identificat o nevoie comună de revizuire a curriculum-ului pentru elevii lor.

Cu ocazia sărbătoririi Erasmus Days 2017 copiii și cadrele didactice de la CSEI Cristal Oradea au desfășurat un program special care a cuprins: masa rotundă „De la Erasmus la Erasmus+. O poveste de 30 de ani. Proiecte derulate de CSEI Cristal Oradea”, având drept principal scop diseminarea/activităţilor și rezultatelor primilor doi ani de parteneriat strategic Erasmus+ „Thinking Globally, Learning Together”, cu invitați părinți și membri ai comunității locale (coordonator director CSEI Cristal Oradea, prof. Maria Ramona Vesa), un mini concert (cu participarea elevilor de la Liceul de Arte Oradea, voluntari SNAC, sub conducerea dnei prof. Nada Panait și Aurica Bonțu); „Erasmus little artists” - activități artistico-plastice, pe ateliere de lucru, alături de elevii-voluntari de la Liceul de Arte Oradea, organizatori prof. Bianca Buboiu, Bar Emoke, Aurelia Copăcian), „Ne jucăm, ne distrăm” - jocuri de mișcare și recreative pentru preșcolarii și școlarii CSEI Cristal Oradea (coordonatori: Stela Todea, Lavinia Omuț).

În cadrul evenimentului central de diseminare a proiectului au fost reliefate principalele realizări ale primilor doi ani de proiect: participarea cadrelor didactice la activitățile din Spania, Marea Britanie, Belgia, Polonia, rezultatele intelectuale ale proiectului (broșura „Intervenția educațională personalizată la copilul cu deficiență senzorială multiplă”, cartea tactilă „Thinking Globally, Learning Together” și ghidul însoțitor al acesteia) și diversele activități locale realizate pentru implementarea proiectului.