Prima locuinţă, ce face parte din cadrul proiectului derulat de Habitat pentru Umanitate Beiuş şi Căminul Felix, a fost deja ridicată. Grupurile de voluntari sunt mai mereu prezente pe şantier, astfel că rezultatul muncii lor se vede de la o zi la alta. La fel se întâmplă şi în aceste zile, când 21 de voluntari din Marea Britanie participă la ridicarea locuinţelor.


Demarat la începutul acestei veri, proiectul celor de la Habitat pentru Umanitate Beiuş şi Căminul Felix are ca scop construirea a 85 de locuinţe pentru tinerii proveniţi din cadrul centrului social, acestea urmând să fie ridicate în apropierea Centrului. Toate acestea vor fi gata în maxim cinci ani. Pentru acest an, se aşteaptă să fie finalizate cinci locuinţe, astfel încât beneficiarii să se poată muta în ele. Prima dintre acestea a şi fost ridicată, iar în aceste zile munca pe şantier este intensă. Deşi căldura este năucitoare, voluntarii, alături de reprezentanţii Habitat ori de beneficiari, ajung încă de la primele ore ale dimineţii pe şantier, dându-şi interesul să muncească cât mai mult. Actualul grup de voluntari prezent pe şantier este format din 21 de persoane din Marea Britanie, 20 dintre acestea fiind de culoare. Voluntarii se află de aproape o săptămână în judeţul nostru, primele patru zile petrecându-le la Beiuş, unde au fost încântaţi de modul în care au fost primiţi şi de felul în care s-au comportant oamenii cu ei. "Am ales România, ca urmare a unui proiect pe care ni l-a prezentat preotul la biserică. Astfel, am decis să muncim în cadrul Fundaţiei Habitat pentru Umanitate, alegând şantierul din apropierea Căminului Felix. Am fost plăcut impresionaţi de modul în care am fost primiţi la Beiuş. De asemenea, Habitat pentru Umanitate face un lucru cu adevărat minunat. Sunt profesionişti adevăraţi. Când ne vom reîntoarce, le vom povesti şi celor care au rămas acasă despre ce am făcut şi le vom împărtăşi minunatele impresii pe care le avem. Sunt convins că în anii următori numărul voluntarilor din zona noastră, interesaţi să ajungă în România şi să-i ajute pe cei care au nevoie, va fi mai mare", ne-a declarat voluntarul Colin Tomlin, din NW London. În aceste zile, voluntarii englezi au izolat pereţii, au muncit la structura acoperişului pentru cea de-a doua casă şi au turnat placa fundaţiei celei de-a treia locuinţe. După cum se ştie, aceştia îşi plătesc singuri cazarea, masa, transportul, precum şi toate cheltuielile, pe toată durata şederiii lor aici. În acelaşi timp, fiecare grup în parte donează o anume sumă de bani din care se continuă lucrările de construcţie.


"Ca şi în cazul majorităţii voluntarilor, şi aceştia au cunoştinţe minime în domeniul construcţiilor. Dar cu răbdare, ajutaţi de specialiştii Habitat, reuşesc să facă o treabă bună, iar la finalul stagiului dobândesc anumite cunoştinţe pe care unii le aplică chiar la propriile locuinţe", ne-a declarat Ionuţ Cioloş, director programe de construcţie al Filialei Habitat Beiuş. Voluntariii se vor întoarce acasă în această săptămână, urmând ca munca lor să fie continuată de un alt grup.