Corespondenţă din Germania Enclavizarea etnică şi politologia românească
În discuţiile declanşate de ultimul act al enclavizării etnice, de fapt încercarea de a oficializa o stare de fapt, nu sunt puţini cei care preiau argumentele maghiare, aruncându-le apoi, nedigerate, în faţă, românilor.
Printre aceştia şi unii care ar fi de aşteptat să vorbească în cunoştinţă de cauză. D-l Avramescu, de exemplu, politolog şi profesor universitar, adresându-se prin intermediul TVR- internaţional, românilor de pretutindeni, ne cere mai mult respect faţă de secui, ei fiind de 1000 de ani în acele locuri, din vremea, accentuează Domnia Sa, în care românii nici nu aveau statalitate. A doua afirmaţie, şi argument pentru care ar trebui să-i respectăm - „secuii sunt cu totul altceva decât maghiarii“. Din păcate, timpul foarte limitat, nu i-a mai permis profesorului să ne reamintească (dar o fac zilnic secuii şi maghiarii) cum ne-am strecurat noi în grupuleţe, în Ardeal, abia prin sec. XVI - XVII -lea, înmulţindu-ne apoi ca iepurii în detrimentul băştinaşilor, secui şi maghiari. Oricum, îl asigurăm că am înţeles ce voia să ne spună cu cei 1000 de ani. Mult mai puţin clar ni se pare argumentul statalităţii ! Secuii, se ştie, au avut multe şi importante privilegii în cadrul statului ungar, abrogate de maghiari în 1848. Dar un stat secuiesc nu le este cunoscut istoricilor, nici măcar celor maghiari. Poate să fie, ca de obicei, o problemă de traducere, profesorul, bănuim, neştiind secuieşte. Îi reamintim d-lui profesor că românii au avut cnezate ( românii le spuneau ţări de la latinescul „terra“) şi voivodate, care erau tot un fel de state, înainte de pătrunderea maghiarilor şi a secuilor în Transilvania. ( Anonymus, notarul regelui Bela III vorbeşte de ducate, ceea ce înseamnă voivodate, pe Gelu numindu-l „dux blachorum“. Dacă d-l profesor va trece vreodată prin Gilău, poate-şi va pune întrebarea de unde vine numele localităţii şi de ce-şi numesc maghiarii cronicarul fantast şi mincinos când vorbeşte de Transilvania.).
În privinţa respectului ce-l datorăm celor care „sunt cu totul altceva decât maghiarii“, mărturisim că nu prea ştim la cine se referă - la cele cca 150 de persoane care s-au declarat secui la ultimul recensământ, sau la codul genetic secuiesc al celorlalţi din zonă, care se declară maghiari pur sânge. Afirmaţia fiind categorică, nu îndrăznim să-l contrazicem, dar aşteptăm informaţii despre, eventual, propriile cercetări în această direcţie. Se pare că politologia românească este o disciplină foarte complexă, incluzând şi genetica. Ceea ce ne este foarte clar însă, e faptul că pentru Domnia Sa autonomizarea etnică este legitimată de dreptul istoric şi de rasă. Nu ne surprinde - începând cu amiralul şi până la episcop, o auzim de peste 80 de ani. Este adevărat, în cazul acestora fiind vorba de rasa maghiară, ei au dreptul legitim la întreaga Transilvanie.
În afară de problema, secundară, dacă într-o Transilvanie maghiară, secuii (fiind altceva) ar avea dreptul la stat sau autonomie, d-l profesor ar trebui să mai lămurească două lucruri, de preferinţă cu primarul Odorheiului, Szasz Jenö, unul din principalii promotori ai autonomiei secuieşti:
1). De ce autonomie secuiască şi proclamată la Odorhei, „în cel mai pur oraş maghiar din lume“ (citat Szasz Jenö) ? ; 2) Câte ore sau, eventual, zile ar fi dispus primarul Odorheiului să-i permită d-lui Avramescu (aparţinând altei rase) să „impurifice etnic zona“ ( citat tot d-l primar, pentru a motiva opoziţia vehementă faţă de călugăriţele greco-catolice, românce, de la orfelinatul din localitate.) Este greu de crezut ca d-lui profesor, atât de bine informat în istoria secuilor, să-i fi scăpat istoria orfelinatului. Sau, o cunoaşte perfect dar tradusă din secuiască, ceea ce explică respectul deosebit pe care-l are faţă de aceştia. Domnia sa ignoră câteva date incontestabile : a) faptul că, practic, procesul de maghiarizare a secuilor este încheiat şi, prin preluarea ideologiei foştilor duşmani (vezi „ Istoria lui Nagyajtai Csere Mihàly) ei sunt astăzi vârful de lance al maghiarismului în România (Johann Weidlein, „Naţionalismul rasist maghiar în documente“); b) secuizarea şi apoi maghiarizarea masivă a românilor din zonă ( G. Popa-Lisseanu, „Originea secuilor şi secuizarea românilor“ sau I.I. Rusu „Românii şi secuii“, conform cărora cca 40% a secuilor-maghiari sunt de origine română.) Comentând recensământul lui Nikolaus Adolf von Buccov din 1760 -62, cercetătorul maghiar Tóth I. Zoltàn, în „Erdely Muzeum“, 1942, constată că „de fapt recensănântul lui Buccov, de ex. în Odorhei (judeţul cel mai intens maghiarizat- nota mea ), a găsit români sau locuitori de confesiune românească, aproape în fiecare sat (în 99 din 102 sate). Cercetătorii români din anii 1920 - 30 au mai găsit doar în 10% din localităţi locuitori de confesiune ortodoxă sau greco-catolică. Conform statisticilor comparative ale lui Balogh, doar în sec. al XIX-lea, deznaţionalizarea completă a românilor are loc în 59 sate din jud. Mureş, 55 sate în jud.Odorhei, 18 sate în jud. Ciuc şi 60 sate în jud. Covasna; c) unii dintre cei mai activi promotori ai maghiarismului sunt românii asimilaţi, uşor de constatat în cazul celor cu nume încă nemaghiarizate sau „semimaghiarizate“ ( Niculescu, Enache, Kozsokar, Kolumban, Raduly, Patrubàny - preşedintele Uniunii Mondiale Maghiare, etc., etc.); d) maghiarii care alcătuiau la sfârşitul sec. al XVIII-lea 29% a populaţiei Ungariei, reprezintă astăzi 99%, ceea ce n-ar fi fost posibil fără o ideologie adânc înrădăcinată şi o politică agresivă şi consecventă de maghiarizare, care a cuprins şi Transilvania. ( Milton G. Lehrer, „Ardealul pământ românesc“, Johann Weidlein, „Cercetări privind politica faţă de minorităţi a Ungariei“ şi „ Maghiarizarea germanilor în Ungaria…“).
Întrebarea pe care ne permitem să o punem, având în vedere cele de mai sus, este dacă explicaţia profesorului referitoare la cauzele exodului studenţilor români, mai ales spre universităţile americane, şi anume lipsa de cărţi în biblioteci, a posibilităţilor de informare, este singura reală ?. Confruntaţi cu ideile d-lui profesor, dar şi a altor colegi, tot politologi ( d-l Daniel Barbu, ne transmitea, cu ani în urmă, tot prin TVRi, soluţia originală, simplă şi genială a rezolvării problemelor zonei Har-Cov - obligativitatea învăţării limbii maghiare de către români), ne întrebăm dacă exodul amintit nu ţine şi de ideologia celor care predau la Universitate. Ne oferim, în încheiere, având în vedere penuria de cărţi a bibliotecii universitare, să dăruim d-lui profesor şi colegilor acestuia cartea distinsului avocat, jurist - consult al Bisericii greco-catolice, nonagenar, Dr. Vasile Marcu, „Conflictul de la Odoheiul Secuiesc“. O facem, mărturisim, în speranţa de a-l determina, poate, cândva, după ce o va fi citit, să ne spună şi nouă ce înţelege domnia sa prin respect.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.