O femeie şi fiul ei în vârstă de nouă ani au scăpat teferi după ce, din cauza vântului puternic, un copac s-a prăbuşit peste cortul în care se aflau cei doi. Furtuna de marţi seara a mai pus la pământ alţi câţiva copaci în Oradea şi în staţiunea 1 Mai, pompierii fiind solicitaţi să intervină la faţa locului. Intervenţia echipajelor de pompieri militari de la descarcerare a fost solicitată marţi seara, pentru a degaja carosabilul acoperit de copacii rupţi de furtună. Echipajele au intervenit cu motofierastrăul în două situaţii în localitatea 1 Mai. În primul caz, un copac s-a prăbuşit pe carosabil împiedicand circulaţia rutieră, însă pompierii au reuşit să deblocheze drumul fără alte incidente. Tot în localitatea 1 Mai, o salcie a fost ruptă de vântul puternic şi s-a prăbuşit peste un cort în care se aflau o femeie şi fiul ei. Cei doi, aflaţi în vacanţă în staţiunea bihoreană, au observat că se apropie furtuna şi au început să îşi strângă lucrurile din cort. Nu au mai apucat însă să ajungă la maşină, o salcie aflată în apropiere prăbuşindu-se peste cort. Din fericire, niciunul dintre cei doi nu au avut de suferit de pe urma acestui incident. În cădere, salcia a avariat alte două autoturisme aflate în campingul din 1 Mai. Pe de altă parte, în Oradea, pe strada Tudor Vladimirescu, o creangă a unuia dintre copacii de pe marginea şoselei s-a rupt, pietonii fiind în pericol. Tot în Oradea, un alt copac a căzut pe strada Nicolae Jiga, fără a provoca însă pagube. Pompierii au intervenit şi aici pentru remedierea situaţiei. Pe de altă parte, între orele 22.00 - 1.00, au fost semnalate întreruperi de energie electrică în localităţile Salonta, Săcuieni, Sântandrei, Vârtop, Băiţa şi în cartierul Ioşia din Oradea. Problemele au fost remediate în timp util, mai puţin la Vârtop, unde situaţia a reintrat în normal abia la ora 6.00. În urma furtunii de marţi seara, nu s-au înregistrat victime.