Controlorii de pe mijloacele de transport în comun orădene îşi câştigă existenţa cu destulă greutate, principala lor funcţie fiind menţinerea disciplinei în tramvaiele şi autobuzele orădene şi să sancţioneze călătorii care circulă fraudulos. Mai mult, agenţii de control OTL mai trebuie să lupte cu imaginea negativă pe care, din păcate, o au în faţa călătorilor sau cu romii care circulă fraudulos în grupuri foarte numeroase.

Controlorul senior
Cel mai vechi în slujba de controlor este agentul Laurenţiu Marius Victor. Acesta lucrează la regia OTL din anul 1972, iar munca ce o prestează nu a fost niciodată uşoară: "Am fost în unele situaţii chiar agresat de cei care călătoreau fraudulos, însă acest lucru nu m-a intimidat. În momentul în care cineva m-a lovit, am solicitat vatmanului să oprească tramvaiul şi cu ajutorul Poliţiei am recurs la reţinerea agresorului." Agentul Laurenţiu este mulţumit de rezultatele muncii sale, şi nu se lasă descurajat uşor de impedimentele pe care le întâlneşte. Cel mai mulţumit este când lumea îl salută pe tramvaie, sau când copiii îl numesc "nenea Laurenţiu".

Cel mai mare duşman al controlorilor e publicul călător
"Suntem 25 de controlori care lucrăm în două schimburi pe mijloacele de transport în comun din oraş. Ne lovim foarte des de atitudinea îndărătnică a cetăţeanului care transformă călătoria frauduloasă într-o virtute" declară Elena Balog, purtător de cuvânt al regiei. Adunaţi în sala de şedinţe de la biroul OTL din capătul cartierului Nufărul stau controlorii din schimbul de dimineaţă împreună cu reprezentantul regiei. Cea mai mare problemă cu care se confruntă aceştia este ura făţişă pe care o manifestă călătorii faţă de ei. Agenţii povestesc situaţiile în care călătorii ilegali refuză să se legitime şi reuşesc să se sustragă de la sancţiuni. "Noi nu avem dreptul să reţinem pe nimeni împotriva voinţei proprii, putem doar să legitimăm persoana respectivă, iar apoi să întocmim un proces verbal pe baza documentului de identitate prezentat. Dacă cineva refuză să se legitimeze, apelăm la poliţie sau la jandarmi însă de multe ori călătorii pleacă până la sosirea acestora. În cele mai multe cazuri, şi ceilalţi călători sunt împotriva noastră, nu de puţine ori acuzându-ne că reţinem banii de amendă sau că nu acţionăm corect" declară un controlor mai tânăr. Un coleg de-al său a fost înjunghiat în mână de către un călător pe care îl amendase. În urma acestei agresiuni, tânărul a fost supus la cinci intervenţii chirurgicale pentru refacerea tendoanelor, şi nici acum nu şi-a revnit complet. De frica agresorilor echipa de controlori ne-a rugat să nu îi pozăm, pentru că, spun ei "oamenii sunt foarte răzbunători".

Reuşitele din ultimii ani
Îmaginea controlorilor de tramvaie a fost afectată de firma de agenţi de control ce asigura prin contract verificarea călătorilor în perioada 2001-2007. De atunci însă lucrurile par să se schimbe în bine. "Am reuşit să eliminăm aproape complet fenomenul cerşitului în tramvaie. Desigur, mai există persoane de etnie romă care invadează mijloacele de transport în comun, dar de obicei reuşim să intervenim cu succes. O mare problemă o reprezintă romii ce vin din sate pentru a cerşi în oraş. Aceştia sunt preluaţi de jandarmi şi trimişi înapoi în localităţile de provenienţă, dar pentru că nu deţin bunuri în acte, nu pot fi sancţionaţi de către primăriile de care aparţin" ne mai informează Balog. O soluţionare a acestei probleme ar fi colaborarea mai strânsă cu autorităţile locale, iar pe anul 2009 s-a promis îniţierea unui program desfăşurat în comun cu poliţia comunitară.