Containere noi pentru moloz
Începând de luna viitoare, orădenii care execută lucrări de demolare sau construcţie sunt nevoiţi ca, înainte de a solicita autorizaţia de construcţie, să achite la Primărie taxa aferentă unui container de 7 metri cubi, în valoare de 250 de lei. În schimb, operatorul de salubritate va pune cetăţenilor la dispoziţie, în 48 de ore, acel container, după care va şi asigura transportul la halda de gunoi a oraşului. Totodată, municipalitatea a reuşit să convingă administratorul haldei ecologice, Eco Bihor, să micşoreze tarifele pentru depozitarea deşeurilor rezultate din activitatea de construcţii de la 6,54 euro/t la 2,17 euro/tonă. Pentru o mai bună desfăşurare a activităţii de colectare şi transport a acestor deşeuri, firma RER a achiziţionat un utilaj care are o telecomandă cu ajutorul căreia containerul de 20 metri cubi poate fi ridicat şi urcat mecanic. Pe lângă acest autoturism, firma RER a mai achiziţionat alte trei containere ce pot transporta 30 de tone de moloz şi 26 de containere cu un gabarit mai redus. Totodată, cetăţenii care locuiesc la bloc şi vor face renovări în apartament vor beneficia gratis de transportul deşeurilor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.