Câtă degradare, atâta umilinţă În mijlocul mărăcinilor şi bălăriilor uscate, pe pământul acoperit cu un covor proaspăt aşternut de zăpadă, printre mormanele de fier vechi, sârmă şi cartoane, nu departe de drumul de centură, a fost ridicat, din te miri ce, "adăpostul" a şase suflete, alungate din sânul societăţii, de parcă ar fi nişte leproşi. Mizerie şi disperare Este greu să-ţi închipui că, în toiul iernii, pe un ger năprasnic, o familie poate să-şi găsească refugiul sub un acoperiş de nylon, între pereţi din cartoane. Din păcate, familia pe care am întâlnit-o la marginea oraşului, formată din trei copii şi trei adulţi, a ajuns să-şi ducă traiul, de zi cu zi, în cea mai cruntă stare de degradare umană, fără să mai poată spera că viaţa lor va lua un alt curs decât cel al disperării şi mizeriei. Penuria generalizată ce înconjura familia era subliniată şi de improvizaţia de încălzit a "cutiei" de carton, de patul şi cele câteva lucruri vechi şi murdare. Despre utilităţile strict necesare, ca electricitatea şi apa, nici nu se pune problema. "Aducem apă în găleată, şi aici afară ne mai spălăm şi noi din când în când. Avem o sobă în jurul căreia ne adunăm să nu murim de frig", ne-a declarat unul dintre locatari. Bolile sufletului şi ale trupului Se pare că viaţa nu a fost prea blândă cu cei trei adulţi. Mai mult, cele două surori, Viorica şi Suzana, au pornit în lume cu un mare handicap: lipsa unei familii. Fără a reuşi să se desprindă din condiţia modestă în care au fost crescute, ele au perpetuat-o şi au transmis-o şi fiilor lor. Cei trei băieţi, Marius, de 8 ani, Geza, de 12 ani, şi Rudy, de 13 ani, nu îşi pot imagina cum arată o sală de clasă, nu ştiu cum e să simţi căldura unei perechi de cizme sau a unei haine călduroase şi nici nu cunosc gustul unei mâncări calde şi bine preparate. O masă frugală, pe care le-o prepară "vecinii" din blocurile de peste drum, sau ceea ce se mai adună de pe la containere reprezintă singura lor sursă de hrană. Fără nici un ajutor financiar din partea vreunei instituţii sau organizaţii de caritate, trăind din mila oamenilor, bărbatul şi cei trei băieţi încearcă să-şi valorifice efortul de peste zi, prin vânzarea cartoanelor, bucăţilor de fier şi sârmă culese de te miri unde. Pe lângă imaginea funestă pe care o oferă cocioaba, ceea ce lasă o senzaţie de profundă tristeţe este boala evidentă ce le macină pe cele două femei. Cu greu am reuşit să întreţinem o conversaţie cu ele, printre accesele de tusă convulsivă şi senzaţia de frig pe care o afişau tremurând, în timp ce transpiraţia curgea pe feţele lor îmbătrânite prea devreme de atâta durere fizică şi sufletească. Autorităţile ridică din umeri Sesizaţi şi convocaţi la faţa locului de redacţia noastră, angajaţii Administraţiei Sociale Comunitare Oradea s-au declarat neputincioşi în sprijinirea acestor oameni. "Cum nu au ultimul domiciliu în Oradea, ei nu pot beneficia de nici un ajutor financiar din partea comunităţii locale. Mai mult, întregii familii nu îi putem oferi nici un adăpost. Singura soluţie este instituţionalizarea copiilor, dar, din păcate, părinţii au refuzat acest lucru", ne-a declarat Ferencz Istvan, administratorul Azilului de Noapte din Oradea. Ieri, o echipă a Direcţiei Generale de Protecţia Drepturilor Copilului (DGPDC) Bihor, s-au deplasat la "domiciliul" indicat, unde a analizat situaţia celor trei minori. "Tragic este că nici unul dintre copii nu a urmat nici o formă de învăţământ, iar condiţiile insalubre în care sunt ţinuţi minorii reprezintă o situaţie ce le pune în pericol sănătatea şi dezvoltarea lor. Vom încerca să luăm legătura cu primăriile din Şimian, unde unul dintre adulţi are domiciliul, în vederea repartizării unei locuinţe. În cazul în care aceştia refuză să se întoarcă în această localitate vom lua copii şi îi vom interna în Centrul de Primire a Minorilor cu toată opoziţia părinţilor", ne-a declarat Ioan Groza, directorul DGDC Bihor.