Uneori rămâi uimit privind la realităţile vremurilor noastre, la ce se petrece în jurul tău, şocat de ceea ce sunt în stare să facă unii oameni, de la neobrăzarea parlamentarilor de a-şi mării pensiile şi aşa uriaşe (săracii de ei...), la tinerele fete care ajung mame la 12-13 ani, goana după înavuţire cu orice preţ, la câte şi mai câte alte "ciudăţenii", care toate te fac să te întrebi: Unde este omul - minunea creată de Dumnezeu?!

Şi ca să fie mai "picante", cele mai multe emisiuni TV, reviste şi, mai nou, Internetul nu fac decât să pună paie pe foc, stârnind firile mai labile şi ducând la infracţiuni de tot felul. Ei bine, lăsând "coşmarul" acesta în grija sorţii, hai să aruncăm o privire în jur şi vom vedea că uneori articolele la obiect (bine intenţionate) din presă sunt trecute cu vederea de către cei vizaţi - intenţionat sau în grabă -, neţinând cont că aceia care le-au scris, oameni cu suflet şi bine intenţionaţi, vor doar să schimbe ceva, să fie auziţi, munca lor fiind bazată de cele mai multe ori pe certitudini şi, mai ales, să fie auzite acolo unde trebuie. Dacă ne gândm numai la faptul că situaţia din staţia de tramvai din Centrul Civic a rămas, bine mersi, aşa cum a fost: o grămadă de chioşcuri, mizerie şi miros pestilenţial, mâncare "trecută", loc de întâlnire pentru toţi "ciudaţii". Sesizând într-un articol această stare de fapt, s-a făcut, totuşi, ceva: s-a mai dat cu mătura. În rest, nimic nou: situaţia a rămas dezagreabilă. De altfel, se pare că nici măturătorii nu se înghesuie la treabă. La doi paşi, în staţia autobuzelor 10, 13, 16 şi 17, gunoiul de pe jos şi cel din coş nu se ridică prea des, de vină fiind şi cei care au uitat de bunul simţ şi continuă, în aşteptarea mijlocului de transport, să arunce pe jos diverse, inclusiv coji de seminţe. Am mai spus-o şi o repet, inspectorii să facă bine să se deplaseze "pedestru", nu în maşini de lux, prin oraş (amenzile ar fi o soluţie). Ar fi foarte bine, domnule primar, ca, aşa cum aţi promis, într-o mică adunare electorală din piaţa din Velenţa (v-am spus personal), să-i trimiteţi pe teren să vadă maşinile parcate pe trotuare, deşi ar avea suficient loc "lângă"; copacii tăiaţi după bunul plac; să verifice asociaţiile de proprietari (chiar dacă nu intră în atribuţiile lor); să se asigure că sunt sădiţi copaci în faţa blocurilor (acolo unde drumarii au lăsat intenţionat loc pentru acestea) şi câte altele...

Cetăţenii oneşti care ţin cu adevărat la urbea lor au încredere în noua conducere a municipiului, totul este să luăm atitudine, să ne respectăm promisiunile, să punem fiecare umărul, să piară indolenţa şi nepăsarea care ne conduc. Se spune că "speranţa moare ultima" - hai să sperăm şi noi în mai bine!