Cetăţenii din Nufărul s-au întâlnit cu reprezentanţii OPC
Presiunea scăzută a apei calde din Cartierul Nufărul, stocurile limitate de medicamente compensate, dar şi problema plăţii gunoiului menajer au fost doar câteva dintre problemele dezbătute în cadrul întâlnirii cetăţeneşti dintre persoanele vârstnice şi Cristiana Bigan, inspectorul şef al Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bihor.
Administraţia Social-Comunitară Oradea, în parteneriat cu Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, a organizat, joi, la Centrul Social Multifuncţional pentru Persoane Vârstnice "Nufărul", o întâlnire cetăţenească. În cadrul dezbaterii au fost ridicate probleme specifice domeniului protecţiei consumatorilor. Cristiana Bigan, reprezentantul OPC, a făcut o scurtă prezentare a instituţiei şi a domeniului în care îşi desfăşoară activitatea. Deoarece în viaţa de zi cu zi cetăţenii se confruntă cu probleme neplăcute, în cadrul discuţiilor s-a încercat aflarea unui răspuns la cele relatate de cetăţeni. La fel ca şi în cadrul întâlnirii de săptămâna trecută cu cetăţenii din Cartierul Ioşia, şi aici una dintre nemulţumirile persoanelor de vârsta a treia a fost slaba presiune a apei calde. Printre alte probleme ridicate s-au numărat cele legate de medicamentele compensate, numărul persoanelor care plătesc cheltuielile comune sau gunoiul menajer. Cristiana Bigan, inspector şef al OPC, a răspuns la întrebările adresate, încercând să explice modalitatea prin care se pot rezolva problemele. Reprezentaţii ASCO s-au declarat mulţumiţi de rezultatul întâlnirii şi speră ca, în urma unor astfel de acţiuni, cei care vor avea de câştigat să fie cetăţenii. Asemenea întâlniri se vor desfăşura şi în următoarea perioadă la celelalte centre din municipiu.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.