Oriunde mergi, pe stradă, pe tramvai, în piaţă, nu se poate să nu fi agresat de cei care întind mâna pentru a primi o mică "atenţie". Ce este mai dureros este faptul că din această situaţie cei care au de suferit sunt copiii, pentru că ei sunt cel mai adesea cei care sunt puşi "la produs" de către părinţi. După cum bine ştim, de foarte mulţi ani, cerşetoria a devenit pentru multe persoane un mod de viaţă. Oamenii ajung pe stradă din diverse motive: pe unii, familia s-a săturat să-i mai ţină sub acelaşi acoperiş, alţii au rămas singuri şi nu mai pot să se întreţină iar singurul loc unde pot obţine un mic ajutor este strada. Însă mai există şi o altă categorie de persoane care, deşi ar putea să practice orice altă meserie preferă să simuleze un handicap şi să cerşească. Ceea ce nu trebuie neglijat este numărul mare de copiii şi de vârstnici care îşi petrec timpul cerşind. Foarte mulţi dintre cei care cerşesc sunt din alte localităţi. De notat că poliţiştii îşi fac treaba şi îi trimit acasă. Însă rămâne de rezolvat problema cerşetorilor locali. Nu ajunge să fie numai identificaţi ci ar trebui luate şi unele măsuri faţă de aceştia. Cineva ar trebui să se ocupe, totuşi, de problema persoanelor vârstnice care cerşesc. Sunt foarte mulţi care au nevoie de ajutor, dar nimeni nu se interesează de soarta lor. Poate că dacă li s-ar acorda o şansă aceştia nu ar mai fi nevoiţi să cerşească. A doua problemă o reprezintă persoanele care cerşesc pentru că sunt forţate, cum sunt copiii sau persoanele cu handicap, simulat sau nu, care reuşesc să impresioneze oamenii de rând. Însă, nu este de ajuns ca numai autorităţile şi instituţiile abilitate să ia anumite măsuri împotriva celor care cerşesc, ci şi comunitatea trebuie să răspundă cu aceeaşi monedă. Oamenii de rând nu trebuie să încurajeze cerşitul, nici măcar cu o mie de lei, deoarece şi această sumă nesemnificativă le dă cerşetorilor curaj şi avânt în practicarea "mult iubitei" meserii.