Unul dintre şoferii orădeni ne-a remis ieri, pe adresa redacţiei, o scrisoare prin care îşi exprimă nemulţumirea faţă de modul în care administraţia orădeană înţelege să administreze drumurile din oraş, în speţă zona drumului de centură. Comentariile autoarei scrisorii sunt însoţite şi de fotografii, care vin să exemplifice cele relatate.

Astăzi (ieri - n.r.), în jurul prânzului şoseaua de centură, în zona străzii Densusianu era aglomerată pe sensul de mers Calea Sântandreiului - Podul Rogerius. Bară la bară, zeci de maşini au aşteptat mai bine de jumătate de oră să traverseze Podul Densusianu ce leagă cartierul Ioşia de Rogerius. Mai mult, aventurarea pe străzile adiacente centurii devine un adevărat tur de raliu pentru şoferii nerăbdători să ajungă la destinaţie. Nu numai gropile dau bătăi de cap şoferilor, dar, odată cu adunarea nămeţilor de zăpadă străzile oraşului au arătat ca după potop. Îndepărtarea zăpezii după carosabil a fost posibilă doar prin intervenţia divină a Soarelui. Revenind însă la şoseaua de centură, care a fost dată în folosinţă pe data de 15 decembrie 2008, după ce a fost supusă lucrărilor de lărgire, constatăm că nu face faţă traficului intens. Cele patru benzi nu sunt încă delimitate, astfel că traficul se desfăşoară precum în vremea dinaintea modernizării. Nemaivorbind că în carosabil au apărut deja "prietenoasele" gropi, în apropierea sensului giratoriu dinspre Calea Sântandreiului. Starea deplorabilă a Podului Densusianu îngreunează şi mai mult traficul. Lărgirea podului nu reprezintă preocuparea celor îndreptăţiţi cu lucrările de reabilitare, adică a Ministerului Transporturilor. Gropile apărute în carosabilul podului sunt acoperite de ochii lumiis doar când craterele apărute riscă să înlesnească scufundarea maşinilor în apa Crişului. Situaţia descrisă mai sus nu este singulară, o nouă zi aduce un nou stres şoferilor nevoiţi să apeleze la acest traseu de coşmar.