Timp de trei luni, câteva sute de bolnavi de cancer din sud-estul României vor fi trataţi cu ajutorul unui aparat de cobaltoterapie care va avea în componenţă o piesă de la un aparat asemănător de la Centrul Oncologic din Oradea. Medicii au fost de acord să împrumute piesa pentru un aparat de cobaltoterapie de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi, care se defectase.

Pentru că, la fel ca şi colegii lor din Galaţi, medicii din Bihor pun mai presus de orice viaţa oamenilor, reprezentanţii Centrului Oncologic din Oradea au fost de acord să ajute bolnavii de cancer din sud-estul României, împrumutând pentru câteva luni o componentă importantă pentru aparatul de cobaltoterapie din Galaţi. "Acest aparat este pus în conservare, pentru că nu se mai foloseşte la Oradea, întrucât în momentul de faţă avem aparatură modernă pentru tratarea bolnavilor de cancer. Colegii din Galaţi au acelaşi tip de aparat ca al nostru şi după ce ne-au dat telefon am decis să îi ajutăm. Le vom împrumuta componenta de care au nevoie, ca bolnavii de cancer de acolo să îşi poată continua tratamentul", a spus, pentru Crişana, dr. Gheorghe Carp, care a mai afirmat că fizicieni şi medici din Galaţi vor veni la Oradea la începutul săptămânii viitoare pentru a prelua componenta. La Spitalul Judeţean din Galaţi sunt trataţi zilnic 170 de pacienţi cu cancer din judeţele Brăila, Vrancea, Tulcea, Bacău, Vaslui şi Galaţi. Vechiul aparat de cobaltoterapie de la Oradea a fost pus în conservare în 2012, când a fost inaugurat Centrul Oncologic de la Spitalul Municipal "Dr. Gavril Curteanu", fiind înlocuit cu un accelerator liniar de particule.