În urma unei cereri de retrocedare, centrul de agement de la Şuncuiuş a fost în litigiu o bună periodă de timp. Astfel orice investiţie din partea Direcţiei Judeţene pentru Tineret a fost blocată. La mijlocul acestei spătămâni Direcţia Judeţeană pentru Tineret Bihor a primit o înştiinţare prin care a fost anunţată finalizarea procesului privind revendicarea centrului de agrement de la Şuncuiuş. Centrul de agrement a fost revendicat încă din 1990, iar cel care a depus cererea de retrocedare a apelat la toate căile procedurale pentru a-l obţine. Acum, ultima sentinţă pare să fie definitivă, astfel centrul de agrement va rămâne în administrarea DJT Bihor, în defavoarea aşa-zisului proprietar. "Odată soluţionată revendicarea centrului şi revenirea acestuia în administrarea direcţiei, vom putea efectua unele investiţii de modernizare şi reamenajare", ne-a declarat Marius Chipurici, directorul DJT Bihor, care consideră că abia de-acum va putea fi valorificat potenţialul acestei facilităţi în beneficiul tinerilor.