Centrul "Cuore", o alternativă pentru copiii din familiile nevoiaşe
Centrul Temporar pentru Copii "Cuore" este un serviciu pentru protecţia copilului având misiunea de a asigura copiilor aflaţi în dificultate o îngrijire complexă pe timpul zilei, prin activităţi de tip educaţional, socializare, consiliere, recreere şi dezvoltarea deprinderilor. De aceste activităţi se ocupă asistenţi sociali, psihologi, pedagogi şi voluntari. Scopul Centrului este de a preveni abandonul şi instituţionalizarea copiilor prin suplimentarea îngrijirii şi protecţiei pe care aceştia o primesc de la persoane responsabile. "Cuore" îşi propune respectarea şi promovarea egalităţii şanselor, nediscriminarea copiilor, ascultarea opiniei, asigurarea unei îngrijiri individualizate şi personalizate a celor aflaţi în îngrijire, asigurarea protecţiei împotriva abuzului şi exploatării copilului. De aceste servicii pot beneficia copiii şi părinţii cărora li se acordă prestaţii şi servicii destinate prevenirii separării lor, cei care au beneficiat de o măsură de protecţie specială şi au fost reintegraţi în familie, părinţii ai căror copii beneficiază de o măsura de protecţie specială, cei neînsoţiţi de părinţi sau de către un alt reprezentant legal, care solicită o formă de protecţie în condiţiile reglementărilor legale privind statutul şi regimul refugiaţilor. Aceştia trebuie să fie lipsiţi temporar de venituri sau să realizeze venituri reduse, insuficiente pentru a se întreţine şi pentru a-şi asigura necesarul de trai, să existe risc de instituţionalizare a copiilor sau de abandon familial.
Cei interesaţi trebuie să facă o cerere de mână la ASCO, prin care să solicite înscrierea copilului la centru, la care să anexeze actele doveditoare situaţiei în care se află. Copiii acceptaţi au program de luni până vineri, între orele 07.30-15.30, în cadrul Centrului servind şi masa.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.