Cu ocazia OPEN DAYS 2008 - Săptămâna Europeană a Regiunilor şi Oraşelor, la Bruxelles, s-a lansat spre consultare publică în toate statele membre ale Uniunii Europene Carta Verde a Coeziunii Teritoriale.

Documentul dezbate conceptul de coeziune teritorială şi valoarea sa adăugată ca cea de-a treia dimensiune a politicii de coeziune a UE. Textul Cartei şi anexele se găsesc în format electronic pe site-ul Instituţiei Prefectului - judeţul Bihor, www.prefecturabihor.ro.
Prin consultarea publică, autorităţile publice de la nivel central, regional, local, reprezentanţii mediului academic şi de cercetare, ai ONG - urilor, ai mediului de afaceri, cetăţenii sunt invitaţi să îşi exprime opiniile privind conţinutul Cartei Verzi, cu scopul de a aduce clarificări şi a înlesni definirea conceptului de "coeziune teritorială". Observaţiile şi răspunsurile la întrebări pot fi trimise până în data de 15 februarie 2009 la adresa de email cristina.dediu@mdlpl.ro, în vederea comunicării lor la Comisia Europeană. Comisia Europeană va furniza o sinteză a acestei dezbateri la sfârşitul primăverii 2009.