Capcane pe strada William Shakespeare
Trotuarul din faţa Şcolii cu clasele I-VIII "Decebal" a devenit de câteva zile capcană pentru elevii acestei şcoli, dar şi pentru copiii şi bătrânii din blocurile din jur. La nici cinci metri de poarta şcolii, cel puţin cinci capace de canal au dispărut de ceva vreme, fără ca repezentanţii Companiei de Apă Oradea sau ai Primăriei Oradea să ia vreo măsură de înlocuire a acestora.
Mai mult, funcţionarii orădeni nu s-au deranjat nici măcar să semnalizeze canalele respective, ca să evite un eventual accident în care vreun copil sau o persoană în vârstă ar putea fi implicată. Nemulţumiţi de reacţia întârziată a factorilor responsabili, locatarii din zonă au început singuri să ia primele măsuri şi să semnalizeze cu crengi, lemne şi alte obiecte capcanele din trotuar. "În zonă sunt cel puţin şapte familii cu copii care trec zilnic pe aici. Mai mult, la nici cinci metri de un canal fără capac se află poarta şcolii. Totuşi, cei de la Primărie puteau măcar să semnalizeze aceste canale descoperite până ce vor reuşi să procure alte capace", ne-a declarat Cristian Rus, un locatar din zonă. Despre locul în care ajung cele mai multe dintre acestea, întregi sau bucăţi, ar putea spune cei care se ocupă de colectarea şi comercializarea fierului vechi, care plătesc cam 10 bani/kg. Dar, în ultimul timp, firmele care cumpără fier vechi sunt foarte atente la provenienţa acestuia, deoarece Poliţia face contoale periodice în aceste locuri.
Însă, probabil, cei care au ca principală "preocupare" furtul capacelor de canal le sparg în bucăţi foarte mici, aşa încât să nu se depisteze de unde provine deşeul metalic. Pe strada William Shakespeare din Oradea, în dreptul Şcolii cu clasele I-VIII Decebal, priveliştea oferită de "găurile negre" din trotuar nu este dintre cele mai plăcute, doar cei care cunosc zona evită cu îndemânare gurile de canal, pentru a nu risca să cadă într-o groapă plină cu apă şi resturi menajere. "Locuiesc în zonă, iar canalele acestea fără capace sunt un real pericol, mai ales când e întuneric. Cel mai periculos este pentru copii, care, dacă rămân nesupravegheaţi, pot chiar să-şi piardă viaţa în aceste canale", ne-a declarat Maria S., o riverană. Potrivit reprezentanţilor Serviciului Imagine, Comunicare, Mass-Media din cadrul Primăriei Oradea, Compania de Apă Oradea este cea care se ocupă cu înlocuirea capacelor de canal, însă pentru că nu au fost sesizaţi de către nimeni nu au luat nicio măsură în zona cu pricina. În cursul zilei de ieri aceştia s-au deplasat pentru a semnala zona, iar azi vor înlocui capacele dispărute, valoarea unui capac fiind de aproximativ 100 de lei. Aceste capace dispar din ce în ce mai des din oraş, aceştia fiind siguri că sunt furate de către comercianţii de fier vechi. "Poliţiştii orădeni au depistat în nenumărate rânduri şi chiar au prins în flagrant persoane sustrăgând diverse obiecte din fier pentru a le valorifica la centrele de colectare a fierului vechi. Activităţile continuă pentru a preveni şi a combate astfel de infracţiuni", ne-a declarat Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.