Cnducerea Şcolii cu clasele I-VIII Căpâlna a organizat, cu ocazia Zilei Tineretului, prima ediţie a "Cupei Primăverii la Fotbal".

Întrecerea a reunit la start patru echipe de la unităţile de învăţământ din Lugaşu de Jos, Cociuba Mare, Urviş şi Căpâlna. După o dispută ce a durat câteva ore, cea mai bună echipă a fost cea a şcolii din Cociuba Mare. Pe locul doi s-a clasat echipa organizatoare, Căpâlna, urmată de cea din Lugaşu de Jos, iar cea din Urviş a primit menţiune. "Am organizat această întrecere sportivă pentru a determina elevii să facă cât mai multă mişcare, dar şi pentru a se cunoaşte între ei. Dorim ca această primă ediţie să nu fie şi ultima", ne-a declarat Gheorghe Toma, directorul Şcolii cu clasele I-VIII Căpâlna. Au mai fost acordate două premii, pentru cel mai bun golgeter, care i-a revenit elevului Bogdan Laslău de la echipa din Cociuba Mare, şi cel mai bun portar, la această categorie fiind desemnat Robert Biro, component al echipei Căpâlna. Elevii echipelor participante au fost răsplătiţi cu premii ce au constat în diplome, cupe şi dulciuri. La acest eveniment au participat şi cadrele didactice de la Şcoala din localitate.