Mai mulţi poliţişti orădeni s-au prezentat, ieri dimineaţă, la Centrul de Transfuzie Sanguină Oradea, pentru a dona sânge şi plasmă. În această perioadă extrem de dificilă pentru spitale, în care nevoia de sânge este foarte mare, poliţiştii îi îndeamnă pe semenii lor să facă acelaşi gest.

Activitatea umanitară a fost organizată în cadrul Campaniei Ministerului Afacerilor Interne „Pentru ca alții să trăiască, donează plasmă!” și s-a desfășurat, începând cu ora 07.00, la Centrul de Transfuzie Sanguină Oradea, conform programărilor. „Prin această campanie, dorim să atragem cât mai mulți oameni să doneze sânge și plasmă, în această perioadă de grea încercare pentru țara noastră. Îndemnăm pe toți cei eligibili din punct de vedere medical să nu amâne acest gest simplu și benefic, atât pentru sănătatea lor, dar mai ales pentru viața celor aflați în momente delicate”, au transmis poliţiştii orădeni. Centrul de Transfuzie e situat pe strada Louis Pasteur nr. 30, şi funcţionează de luni până vineri, în intervalul orar 07.30 - 11.30. Pot dona sânge persoanele cu vârste cuprinse între 18 şi 62 de ani, care au peste 50 de kilograme, care nu suferă de diverse afecţiuni şi care nu au consumat alcool. În dimineaţa dinaintea donării: se poate bea apă, cafea sau ceai; se poate consuma o felie de paine prăjită sau biscuit; nu se fumează cel puţin 2 ore înainte şi după donare.