Începând de ieri, în mai multe instituţii de învăţământ din municipiul Oradea se desfăşoară o campanie de prevenire a consumului de stupefiante în rândul adolescenţilor, intitulată "Săptămână pentru o viaţă". Primii care s-au întâlnit cu specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Bihor au fost elevii Liceului "Aurel Lazăr".

Programul "Săptămână pentru o viaţă", ce se desfăşoară la nivelul judeţului Bihor în perioada 13 octombrie 2008 - 14 martie 2009, este organizat de Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Bihor, în parteneriat cu Inspectoratul de Poliţie al judeţului (IPJ) Bihor, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Bihor şi Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Bihor. Campania se va derula în următoarele instituţii de învăţământ: Liceul Teoretic "Aurel Lazăr", Grupul Şcolar "Transilvania", Colegiul Tehnic "Traian Vuia", Colegiul Tehnic "Mihai Viteazul" şi Colegiul Economic "Partenie Cosma" din municipiul Oradea. Primii care s-au întâlnit, ieri, cu specialiştii antidrog au fost liceenii de la "Aurel Lazăr". În cadrul întâlnirii au fost abordate mai multe teme, printre care: prevenirea şi reducerea consumului de droguri în rândul tinerilor, comunicare eficientă şi dinamica relaţiilor de familie, serviciile guvernamentale şi neguvernamentale implicate în protecţia copilului şi drepturile copilului. De asemenea, adolescenţii au fost informaţi cu privire la violenţa domestică, abuzuri de orice fel şi impactul acestora asupra tânărului.