Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Bihor, în parteneriat cu Colegiul Naţional "Octavian Goga" din Marghita, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor şi Inspectoratul de Poliţie al judeţului Bihor au derulat, în perioada 26 mai - 30 mai a.c., campania "Adolescenţii, în pericol social".

Instituţiile implicate în campanie au urmărit informarea şi educarea elevilor, a părinţilor şi a cadrelor didactice asupra factorilor de risc, prin care sunt iniţiate sau încurajate comportamentele dezadaptative, şi stimularea comportamentelor adaptative, prin creşterea influenţei factorilor de protecţie. Temele abordate în cadrul acestei campanii organizate în Marghita, la Colegiul Naţional "Octavian Goga" au fost: violenţa în şcoli, violenţa domestică, drepturile şi obligaţiile copilului, factori de risc şi de protecţie în consumul de droguri, servicii oferite consumatorilor de droguri la nivel naţional, comunicarea eficientă în cadrul relaţiilor dintre tânăr, părinte şi societate. Pe lângă şedinţele de informare, elevii au fost mobilizaţi spre implicare într-o serie de activităţi care încurajează un comportament adaptativ. Printre aceste activităţi amintim campania de donare de sânge, marşul împotriva violenţei şi consumului de droguri şi o competiţie sportivă în cadrul căreia elevii s-au întrecut între ei la mai multe probe, cum ar fi: fotbal, handbal, tenis de masă, tenis cu piciorul şi şah. Programul s-a încheiat ieri, printr-o masă rotundă în cadrul căreia reprezentanţii CPECA Bihor, DGASPC Bihor şi ISJ Bihor, împreună cu profesori ai şcolii şi părinţi au analizat aspectele cu care se confruntă tinerii din cadrul acestei instituţii de învăţământ în vederea soluţionării eficiente a eventualelor probleme, urmărindu-se astfel o consolidare a relaţiei părinte-elev-profesor.