Iepuraşul îmbrăcat în straie "bleu jandarm" i-a vizitat ieri pe copiii Centrului de Plasament de la Tinca. Aceştia au primit, pe lângă dulciuri, şi aparate electrocasnice în valoare totală de 1.500 de lei.

Fondurile din care au fost achiziţionate cadourile pentru copii s-au adunat prin contribuţia jandarmilor, care au încercat prin gestul lor să lumineze Sărbătorile Pascale şi pentru copiii mai putin fericiţi. Pe lângă actele de caritate, oamenii legii se pregătesc şi pentru a asigura liniştea publică de sărbători. Aproximativ 50 de jandarmi vor fi prezenţi în Oradea, Aleşd şi Ştei, în noaptea de Înviere. În municipiul Oradea jandarmii vor asigura liniştea la Catedrala Ortodoxă, Biserica cu Lună, Mănăstirea Sfintei Cruci, Bisericile "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel", "Sf. Ap. Andrei", Sf. Ioan Iacob Românul, "Sf. Nicolae" şi "Sf. Mc. Gheorghe".