Bucurii pentru fiecare
Tinerii de la Centrul de zi pentru persoane cu dizabilităţi "Amicii" şi Fundaţia People to People au fost colindaţi miercuri de voluntarii Colegiului Tehnic „Dimitrie Leonida" Oradea, alături de cei ai Şcolii cu clasele I-VIII „Octavian Goga" Oradea.
Aceştia au fost însoţiţi de profesoarele Floarea Bicăzan şi Sorina Miheş, coordonatoarele proiectului educativ „Fii şi tu elev voluntar în şcoala ta". Proiectul vizează participarea elevilor din cele două şcoli la acţiuni de voluntariat cu scopul dezvoltării capacităţii de comunicare, colaborare, interacţionare a tinerilor, dezvoltării alternativelor constructive de petrecere a timpului liber, dezvoltării diferitelor laturi ale personalităţii. Elevii celor două şcolii i-au răsfăţat pe tinerii de la Centru cu un scurt concert de colinde, la finalul căruia le-au împărţit daruri, tinerii arătându-se deosebit de încântaţi de surprizele pregătite de voluntari, invitându-i pe aceştia să li se alăture şi în alte activităţi.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.