Localnicii s-au adunat în faţa Primăriei din localitate, unde unul dintre săteni a predat primarului o scrisoare de protest şi o listă cu semnături, cerând repararea de urgenţă a drumului. "Au ameninţat cu blocarea şoselei şi, pentru a-i linişti, am sunat la Oradea, solicitând prezenţa unor autorităţi ale judeţului. Au venit domnul prefect, reprezentanţi ai Serviciului Poliţiei Rutiere şi şeful Poliţiei Aleşd. Am reuşit să-i convingem să renunţe şi am înaintat scrisoarea lor Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj, în administrarea căreia se află drumul distrus", a declarat primarul comunei, Ioan Petruţ. Proiectul construirii autostrăzii Transilvania, pe relaţia Braşov-Borş, a început în 2004, în baza unui contract cu o valoare de 2,2 miliarde euro, acordat companiei americane Bechtel. Lucrările au fost întrerupte la jumătatea anului 2005, când autorităţile au început reanalizarea contractelor încheiate de guvernarea precedentă. Ca urmare a sistării lucrărilor, termenul de finalizare a autostrăzii, stabilit iniţial pentru anul 2012, a fost prelungit cu un an. Nemulţumirea sătenilor porneşte de la faptul că pe drumul judeţean Uileacu de Criş - Spinuş circulă, zilnic, între opt sute - o mie de camioane ale companiei Bechtel, care aprovizionează cu materiale de construcţii şantierul viitoarei autostrăzi Borş-Braşov. Circulaţia intensă a distrus singurul drum asfaltat din localitate, iar trepidaţiile au provocat fisurarea pereţilor la casele construite pe marginea şoselei. "Dacă plouă, balastrul cu care încercăm să cârpim gropile din şosea se scurge, iar drumul devine impracticabil. Autobuzele cu navetişti nu mai pot circula, iar oamenii sunt revoltaţi pe bună dreptate. Eu am sesizat încă din martie anul trecut problema Consiliului Judeţean, însă mi s-a spus că nu sunt fonduri pentru reparaţii. În luna februarie, DJ 767 a fost predat Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, dar nici de aici nu am primit vreun ajutor", a declarat Petruţ.
Prezent la Brusturi, prefectul Mircea Ghitea a solicitat şi el Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj începerea lucrărilor pentru reabilitarea drumului judeţean. "Din discuţia cu şeful Direcţiei am înţeles că marţi, 22 aprilie, va avea loc licitaţia pentru selectarea executantului, urmând ca, după scurgerea celor 30 de zile în care se poate contesta rezultatul, să se înceapă reparaţiile", a spus prefectul.