Bihorenii s-au debarasat de peste 19 tone de deşeuri electronice
Campania de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE), acţiune organizată sâmbătă, 19 aprilie a.c., pe plan naţional, s-a concretizat, în cazul judeţului Bihor, cu strângerea cantităţii totale de 19,263 de tone de astfel de deşeuri.
Conform datelor furnizate de Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Bihor, principalul organizator al acestei acţiuni, numai în Oradea s-a colectat cantitatea de 16 tone de DEEE, iar la Marghita - 1,100 tone, la Salonta - 1,230 tone şi 0,933 tone, la Valea lui Mihai. Nu doar populaţia, ci şi insituţiile publice, agenţii economici s-au debarasat de asemenea echipamente electrice şi electronice nefuncţionale astfel încât, prin rezultatele înregistrate, acţiunea de sâmbătă, 17 aprilie a.c., este considerată de către organizatori ca fiind un succes. De notat că punctul fix de colectare a DEEE existent, la Oradea, în parcarea de lângă APM Bihor, nu se desfiinţează, astfel că, până în data de 25 aprilie a.c., aici încă se mai pot depozita deşeuri de echipamente electrice şi electronice. De asemenea, Primăria Oradea a stabilit că, în ultima zi de vineri din fiecare lună, până la finele anului, va organiza colectarea, de la populaţie, a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.