Beiuş: Voluntari pentru o Românie mai curată!
Sâmbătă, 25 septembrie, zeci de voluntari beiuşeni s-au alăturat zecilor de mii de români care au participat la campania de curăţenie intitulată „Let's Do It Romania!". Echipele de voluntari strânse în faţa Primăriei municipiului Beiuş, încă de la ora 9.00, şi-au stabilit traseele şi au plecat rapid pe teren să strângă deşeurile din oraş şi din împrejurimi.
Andrada Nica, voluntară în cadrul proiectului, s-a declarat mulţumită de reacţia beiuşenilor în legătură cu această acţiune, iar viceprimarul Gheorghe Costin a evidenţiat aportul autorităţilor locale la proiectul „Let's Do It Romania!", acest aport concretizându-se în punerea la dispoziţia voluntarilor a microbuzelor necesare deplasării şi a utilajelor de transportare a deşeurilor (în colaborare cu operatorul local, EDILUL) şi, nu în ultimul rând, prin participarea efectivă a personalului Primăriei la acţiunea de ecologizare. După cum a precizat interlocutorul nostru, voluntarii beiuşeni au avut o rază mare de acţiune, din oraş, unde şi-au îndreptat eforturile spre uzina de apă, staţia de epurare, fosta fabrică de cărămidă şi Valea Nimăieştilor şi până pe Văile Tărcăiţei şi Finişului.
Lăudabil este că, dincolo de toate umilinţele şi privaţiunile la care sunt supuşi din partea actualului guvern, dascălii au mai găsit resorturile sufleteşti care să-i determine să participe activ, împreună cu numeroşi elevi, la proiectul de ecologizare „Let's Do It Romania!"



Comentarii
Nu există nici un comentariu.