În faţa bisericii ortodoxe Sfântul Dimitrie, din centrul Beiuşului, a avut loc, în Joia Mare, tradiţionalul concurs de bătut toaca. Acesta este organizat în fiecare an şi se bucură de interes mai ales printre copii şi tineri, 13 concurenţi din toată Depresiunea Beiuşului participând şi la ediţia din acest an.

Ca de obicei, organizatorii acestui eveniment au fost: Primăria, Consiliul local şi Casa de Cultură "Ioan Ciordaş" din Beiuş, Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor. Concursul s-a desfăşurat pe trei categorii de vârstă: până la 12 ani, între 12 şi 18 ani şi peste 18 de ani. Concurenţii şi-au demonstrat îndemânarea la bătut toaca, stârnind admiraţia celor prezenţi. La categoria "sub 12 ani", pe primul loc s-au clasat Raul Leuca, Ionuţ-Paul Blaga şi Marius-Ionuţ Popa. Robert Tau a fost declarat câştigător la cea de-a doua categorie de vârstă, fiind urmat de Flavius-Andrei Boiţ, Sebastian Leuca şi Lucian Soran, iar la categoria "peste 18 de ani", pe locul întâi s-au clasat Andrei Iştoc şi Traian-Aurel Cristea. A fost acordat şi un premiu special, Ştefan Martin fiind declarat cel mai tânăr participant. La eveniment a participat şi Crăciun Parasca, actualmente consilier superior al Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Bihor, care a înmânat premiile câştigătorilor, felicitându-i pe toţi concurenţii pentru ataşamentul lor faţă de tradiţiile neamului nostru.