În ultimele zile ale iernii, la 24 februarie, în apropierea bustului Crăişorului din Parcul Central beiuşean a fost plantat un gorun. La eveniment participau autorităţile locale, membrii Asociaţiei "Avram Iancu", dascăli şi elevi din urbe, precum şi numeroşi beiuşeni şi locuitori ai satelor din jur, organizatorii alegând o zi de joi pentru "botezul" nuieluşei, fiind ştiut lucru că joia e mare târg la Binş.

În afară de vremea potrivnică, crenguţa de gorun, fiind plantată într-un sol îngheţat şi acoperit de zăpadă, intrarea în lume a celui ce-ar fi trebuit să devină falnicul gorun al lui Iancu, de la Binş, a avut de toate, de la sobor de preoţi şi slujbă de binecuvântare până la discursuri ale autorităţilor, gărduleţ tricolor şi recital de muzică patriotică şi bisericească. Se părea, deci, că ursita îi va fi bună şi că, pornit în viaţă ca "nuieluşa lui Ianc", micul arbore îşi va îndeplini menirea, aceea de "Gorun al lui Iancu"! Ei bine, de-atunci, niciunul dintre participanţii la acel "botez" de pomină, nici măcar "părinţii" nuieluşei, "mama" - Asociaţia "Avram Iancu" ori "tatăl" - Viorel Ianc, prezident al numitei asociaţiuni, nu a bănuit drama ce se petrecea în spatele gărduleţului tricolor, pentru că tentativa de gorun era prea mică  dincolo de adăpostu-i frumos colorat, iar glas să-şi strige durerea, după cum bine ştim, numai copacii din "Stăpânul inelelor" au! Dar, ce s-a întâmplat, de fapt? Păi, e simplu: la plantarea cu surle şi trâmbiţe, cu sobor de preoţi, autorităţi, corişti şi ţiitori profesionişti de discursuri, "părinţii" nu s-au gândit să invite şi pe cineva de la spaţii verzi, care, după sindrofie, să joace rolul de doică pentru micuţa şi însetata crenguţă! În aceste condiţii, coroborate cu o secetă prelungită, dar predictibilă, pom-bebe a... sucombat, noi găsindu-l, cu ocazia amenajării parcului, uscat! L-o fi uscat soarele nemilos ori, poate, dorul de părinţi, cine ştie?! Cert este că noi suntem acum în trista postură de a anunţa decesul celui care a primit numele de botez "Gorunul lui Iancu", deşi pe "tăicuţul" lui îl cheamă doar Ianc. Îi chemăm la "ceremonia" de adio, căci o asemenea manifestare se impune - nu-i aşa? -, pe toţi cei care s-au bulucit şi la "botez"! Cât despre "papa" Ianc şi "maman" Asociaţia, ei se pot mângâia cu gândul că, dacă nu pierdeau nuieluşa prin deces, oricum ar fi trebuit decăzuţi din drepturile părinteşti! Păi, să nu "alăptezi" tu pe pom-bebe?

Şi, o propunere de epitaf:

"Era pe când nu s-a zărit,

Azi îl vedem şi nu e".