Bani pentru terapii emoționale - „Valsul fulgilor de nea”
Fundația Hospice Emanuel a câștigat o finanțare în valoare de 40.000 lei, în urma participării la un concurs de proiecte din cadrul celei de-a 16-a ediții a Programului MOL pentru sănătatea copiilor.
La concurs s-au înscris 61 de organizații neguvernamentale din 17 județe și din Capitală, 18 dintre acestea obținând finanțare în vederea implementării proiectelor de terapie emoțională sau terapie prin artă, în perioada decembrie 2024 - august 2025.
Programul „Valsul fulgilor de nea” vizează creşterea calităţii vieţii şi facilitatea adaptării la schimbări negative de viață pentru pacienți pediatrici diagnosticați cu o boală limitantă de viață în stadiu avansat și pentru copii cu un frate sau părinte grav bolnav, prin intermediul unor intervenții terapeutice suportive și expresive.
„Despre suferință învățăm că este o expriență prin care trec toți oamenii pe parcusul vieții și care ne face egali. Numită și cel mai bun profesor (Călugărul Simeon), suferința ne obligă să ne oprim şi să ne gândim la lucrurile cu adevărat valoroase. Totuși, durerea este un musafir nepoftit și neașteptat de nimeni, cu atât mai puțin în perioada în care frumusețea și creșterea sunt anticipate. Uneori, suferința poate fi copleșitoare, iar diagnosticul de boală amenințătoare de viață primit de un copil sau de cineva drag lui poate reprezenta o mare amenințare în ce privește capacitatea sa de adaptare, învățare și simțul său de măiestrie asupra mediului.
Pe lângă frumusețea lor, fulgii de nea, simbolizează puritatea, unicitatea, fragilitatea și ciclul renașterii. În călătoria lor din cer spre pământ, numai pentru a se evapora și a se ridica din nou, fulgii de nea reflectă potențialul nostru de tranformare și de reînnoire”, a subliniat psih. Daria Barna.
Programul „Valsul fulgilor de nea” îşi propune să acorde fiecărui copil care se confruntă cu o boală gravă şi familiei sale o intervenţie psihosocială individualizată, bazată pe dovezi şi corespunzătoare nevoilor sale specifice și nivelului său de dezvoltare. Intervenţia include un eclectism de tehnici: tehnici specifice terapiei suportive, expresive și pozitive, jocul şi arta terapeutică, pregătirea psihologică pentru proceduri medicale şi pentru evenimente negative de viaţă şi psihoeducaţia cu scopul de a reduce distresul emoţional, anxietatea şi durerea, de a facilita adaptarea la schimbări negative de viaţă și de a crește calitatea vieții care mai rămâne de trăit fiecărui pacient.
Finanțarea de 40.000 lei va acoperi costul implementării proiectului pe o perioadă de zece luni, incluzând materialele necesare intervențiilor terapeutice, costul deplasării la domiciliul pacienților și la spitalul de copii și decontarea parțială a salariului terapeutului, coordonator de proiect.
Programul a fost lansat în 2009 și este destinat organizaţiilor non-profit, respectiv organizațiilor nonguvernamentale (fundaţii, asociaţii, federaţii) și organizațiilor religioase care derulează proiecte de terapie pentru copii cu deficiențe, boli cronice sau în curs de recuperare după afecţiuni grave.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.