Pompierii militari orădeni au salvat, joi, o bunică, în vârstă de 77 de ani, aflată într-o situație de urgență.

În după-amiaza zilei de joi, echipajele specializate ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor au fost solicitate să intervină pentru salvarea unei septuagenare aflate într-o situație de urgență, în propria locuință, situată la etajul 1 al unui bloc de pe strada Dunării din municipiul Oradea. Două echipaje de pompieri militari, din care unul de paramedici, din cadrul Detaşamentului 2 Oradea s-au deplasat cu operativitate la adresa menționată, unde, utilizând scara culisabilă, au pătruns în apartament prin fereastra camerei de zi, găsind-o pe proprietară căzută în dormitor, lângă pat, în stare de conştienţă, dar în imposibilitatea de a se mişca, din cauza unor probleme de sănătate. Pompierii militari paramedici i-au acordat primul ajutor calificat septuagenarei, aceasta rămânând ulterior la domiciliu, în urma refuzului de a fi transportată la spital. Pompierii militari bihoreni continuă să desfășoare la nivelul întregului județ, campania “Aveți grijă de părinții și bunicii dumneavoastră!”, trăgând un semnal de alarmă asupra vulnerabilității vârstnicilor în fața diferitelor riscuri la care sunt expuși și recomandând totodată, măsurile și modul adecvat prin care aceste riscuri pot fi reduse sau înlăturate. Campania se adresează în primul rând, rudelor și îngrijitorilor persoanelor vârstnice, cărora le sunt recomandate o serie de măsuri menite a-i proteja pe cei dragi, dar, în același timp, și persoanelor cu vârste de peste 60 de ani, cărora le oferim soluții la îndemână pentru prevenirea accidentelor casnice și a incendiilor.