La sfârşitul săptămânii trecute au intrat în dotarea Poliţiei de Frontieră Române 50 autoturisme de teren marca "Kia Sorento", destinate creşterii eficienţei misiunilor executate şi a calităţii supravegherii frontierei terestre. Maşinile asigură condiţii moderne de lucru pentru echipaj, deplasare rapidă şi intervenţie oportună în cazul producerii unor evenimente, o parte dintre ele urmând să ajungă şi la poliţiştii de frontieră bihoreni.

Autoturismele de teren au caracteristici tehnice speciale cu privire la funcţionalitate, operativitate, fiabilitate şi performanţe tehnice ridicate, ca urmare a faptului că acestea sunt destinate spre a fi folosite, în mod special, de către structurile operative. De asemenea, fiecare autospecială este dotată cu mijloace tehnice specifice muncii operative, respectiv: dispozitive de avertizare acustice şi optice, sisteme de comunicaţii mobile, lămpi portabile cu xenon, prize bipolare pentru utilizarea unor sisteme informatice sau de comunicaţii, precum şi un sistem de încălzire independent de funcţionarea motorului.
Achiziţia a fost realizată conform prevederilor HG nr. 1852/2006 privind autorizarea Ministerului Administraţiei şi Internelor de a atribui contracte multianuale de furnizare de mijloace de transport pe bază de leasing financiar, pe o perioada de 3 ani, cu o valoare totală de achiziţie de 765 milioane lei.
În baza acestui act normativ, Poliţiei de Frontieră Române i-a fost alocată suma de aproximativ 74,5 milioane lei pentru achiziţionarea mai multor mijloace de mobilitate terestră (250 autoturisme de teren pentru munca operativă, 70 autospeciale de intervenţie, 20 microbuze şi 20 autobuze). Preţul unui Kia Sorento este de aproximativ 32.000 euro (ce include TVA şi costurile privind dotările auxiliare). Cele 50 de mijloace de mobilitate terestră vor fi distribuite la nivelul tuturor inspectoratelor judeţene ale Poliţiei de Frontieră. Potrivit Direcţiei Poliţiei de Frontieră Oradea, în cadrul acestei structuri, vor ajunge mai multe autovehicule, nu doar de teren, ci şi autobuze sau microbuze. Mijloacele de transport vor sosi în Oradea sâmbătă, urmând ca ulterior să fie distribuite în punctele de trecere sau sectoarele din cadrul direcţiei.