Autorităţile locale tratează cu superficialitate problemele persoanelor cu dizabilităţi
Pâna la finele anului în curs, administraţiile locale au obligaţia să monteze la trecerile de pietoni sisteme de semnalizare sonoră şi vizuală pentru persoanele cu dizabilităţi. Deşi respectiva dispoziţie legală a fost prevăzută în legislaţia românească încă din anul 1999, cei cinci ani care au trecut de atunci se pare că nu au fost suficienţi pentru reprezentanţii Primăriei Oradea ca să pună în practică această măsură.
Bani aruncaţi pe fereastră
Pentru anul în curs, de la bugetul local au fost alocaţi aproape 1,4 miliarde de lei (140.000 lei noi) în vederea achiziţionării unor instalaţii acustice pentru persoanele cu dizabilităţi. Deşi a trecut mai bine de jumătate de an, funcţionarii din Primărie nu au întreprins, până în prezent, nici o acţiune în acest sens. În anii precedenţi, au fost achiziţionate 46 de astfel de instalaţii de sonorizare, din care doar jumătate au putut fi valorificate, restul zăcând prin cotloanele unei magazii. Inspectorii din cadrul Primăriei şi cei ai Poliţiei Rutiere au fost în măsură să identifice doar opt locaţii unde acestea să poată funcţiona în voie, în rest nu au reuşit să se pună de acord cu modul în care trebuie corelaţi timpii de aşteptare la trecerile de pietoni în cruce. "Nu ştim cum să le montăm la trecerile în cruce. Împreună cu cei de la Poliţia Rutieră va trebui să modificăm timpii de aşteptare de la semafor", ne-a declarat un funcţionar de la Compartimentul Trafic Rutier şi Circulaţie din cadrul PMO. Potrivit unor studii de fezabilitate, necesarul de astfel de instalaţii acustice se ridică la 220 de bucăţi, diferenţa de aproape 180 trebuind să fie achiziţionate până la sfârşitul anului. Un astfel de dispozitiv costă aproximativ 200 de euro, iar procurarea lor se poate face numai din străinătate. "Procedura de licitaţie nu a fost încă demarată, doar a fost aprobat referatul de necesităţi. Sperăm că până la finele anului să instalăm toate dispozitivele acustice aşa cum prevede legea", ne-a mai informat şeful Serviciului Compartiment Trafic Rutier şi Circulaţie.
Acces interzis în mijloacele de transport
O altă problemă, mult mai gravă, pe care reprezentanţii municipalităţii au tratat-o cu superficialitate este accesibilitatea în mijloacele de transport în comun. Nici unul dintre tramvaiele şi autobuzele care circulă pe rutele orădene nu oferă nici cea mai mică şansă celor în cărucioarele cu rotile să urce în aceste mijloace. Este practic imposibil ca o persoană invalidă, imobilizată într-un scaun, să poată urca, fără nici un sprijin, treptele unui tramvai. În calea persoanelor cu deficienţe locomotorii stau prea multe impedimente, de la trotuare decopertate, la borduri imposibil de traversat, pasaje subterane fără nici o rampă, toate acestea încununându-se cu accesul interzis în orice mijloc de transport în comun. Până în prezent, Regia Autonomă de Transport Local Oradea nu a achiziţionat şi nici nu a adaptat vreun tramvai sau autobuz nevoilor acestor persoane. "Practic, din anul 2006, vom începe să adaptăm tramvaiele noi la cerinţele legii. O astfel de investiţie înseamnă pentru fiecare mijloc de transport 30.000 de euro. La cele vechi nu există posibilitatea să modificăm caroseria, iar un autobuz special adaptat costă minimum 200.000 de euro", ne-a declarat Nicolae Popescu, director tehnic în cadrul OTL.
Problemă de mentalitate, nu de costuri
Toate aceste explicaţii însă nu au cum să-i încălzească pe cei peste 2.000 de orădeni cu deficienţe locomotorii, care poate nici măcar o dată nu au avut ocazia să se deplaseze cu altceva decât maşina personală sau taxiul. "În primul rând, transportul adaptat trebuia să fie rezolvat de mult timp. Problema nu e de costuri, ci de voinţă şi mentalitate. Cei care ne conduc nu conştientizeză situaţia în care ne aflăm. Este o îngrădire a dreptului fiecărui om de a circula liber. Şi rampele care există sunt făcute în ideea că cel în cărucior este împins şi nu în ideea că ar dori să se descurce singur", a declarat Octavian Lupiţiu, preşedintele SUPHAR.
Nici în celelalte cazuri, cum ar fi accesibilitatea în clădiri, amenajarea unor locuri speciale de parcare şi montarea unor telefoane publice speciale, societatea românească nu s-a achitat cu cinste. Potrivit unui raport, în Bihor, stadiul realizării accesului în clădiri este de 11%, în parcări - 40,7%, iar în ce priveşte telefoanele - doar 19%. Şi asta în condiţiile în care termenele impuse de lege pentru realizarea lor au expirat demult.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.