Atunci i-am condamnat pe toţi la plată!
Muncipalitatea a decis ca începând cu 1 octombrie orădenii să plătească 235 de lei/gigacalorie, indiferent dacă sunt conectaţi la sistemul central de termoficare sau dacă beneficiează de sistemul de încălzire bazat pe apa geotermală. Cei mai afectaţi vor fi cei din Ioşia, care în prezent plătesc 104 lei/gigacaloria. Toate argumentele lor că pentru această metodă de încălzire a apartamentelor nu se face niciun efort nu au contat pentru administraţia locală. „Cum vă explicaţi că o companie privată poate să producă gigacaloria la 100 lei, iar dumneavoastră nu puteti aşa ceva. În al doilea rând, într-o ţară capitalistă, cetăţeanul ar trebui să fie liber să aleagă orice serviciu. Ceea ce faceţi este un abuz în serviciu. Orice hotărâre de Consiliu veţi lua, o vom ataca în contencios administrativ. Nu faceţi decât să ne certăm Ioşia cu Rogerius şi Nufărul", a precizat Adrian Paraschiv, unul dintre cetăţeni. O altă problemă ridicată a fost cea a debranşărilor care au fost interzise. „Toţi cei 20 de proprietari de apartamente m-au mandatat să vă transmit că nu vor căldură în apartamente. Mi-au pus în vedere că vor pune lacăt la beci şi nu voi putea da drumul la căldură la iarnă", a precizat una dintre preşedintele asociaţiei de proprietari. Iniţiativa acestor locatari fiind primită cu aplauze şi ca o soluţie la creştere a tarifelor. Alţi cetăţeni i-au strigat primarului „Ne omorâţi!".
De ce gaz şi nu cărbune?!
Acuzele aduse conducerii Primăriei Oradea de către Horia Vuşcan l-au adus la exasperare pe primar care i-a strigat „Vreţi să tăceţi din gura?". Vuşcan l-a întrebat de ce din cele şapte municipalităţi care au primit finanţarea europeană pentru termie, cinci au optat pentru folosirea cărbunelui şi nu a gazului. O altă problemă ridicată de orădeni a fost preţul gigacaloriei odată cu implementarea sistemului pe gaz. Întrebat primarul care va fi noul tarif, acesta nu a putut oferi niciun răspuns. Totodată, Ilie Bolojan a precizat că va creşte tarifele şi pentru agenţii economici din Băile Felix, iar în cazul în care aceştia nu vor accepta aceste creşteri municipalitatea nu mai este dispusă să le furnizeze serviciul de termie.
„În perioada alegerilor, toţi politicienii veniţi să vă plângeţi prin cartiere, după ce sunteţi aleşi nu faceţi decât să ne frângeţi gâtul", i-a reamintit primarului un alt cetăţean. Această concluzie tristă a fost confirmată şi de rezultatul dezbaterii publice. Nimic din ce au solicitat cetăţenii nu va fi acceptat, dezbaterea fiind practic o simplă informare, decizia politică fiind cea care va prima, în detrimentul cetăţenilor.
Esec ?
"NIMENI NU RADE DE CEILALTI"!DACA IOSIA PLATESTE MAI MULT NU INSEAMNA CA CEILALTI VOR PLATI MAI PUTIN. CU ECONOMIA DIN IOSIA SE ACOPERA PIERDERILE. PRIMARIA A REUSIT SA DEZBINE CARTIERELE ! IN LOC SA LUPTATI CA SA BENEFICIEZE CAT MAI MULTI DE APA GEOTERMALA APLICATI PROVERBUL CU CAPRA VECINULUI. SA VA FIE RUSINE ! VORBA ACEEA: CEL MAI MARE DUSMAN AL ROMANULUI E...TOT ROMANUL !
Auzi ma au strigat ne omorati, dar noi ceilalti?! conductele sunt ale cetului, deci nu o sa platim noi restul pierderile tuturor! normal ca au fost cei din Iosia ca pana acum radeau de ceilalti care dadeau bani grei pe incalizre,