După o binemeritată vacanţă copiii care frecventează Centrul de Îngrijire de Zi, aflat în subordinea Administraţiei Sociale Comunitare Oradea, şi-au reînceput activităţile cu mult entuziasm. Timp de trei săptămâni, Centrul a fost închis pentru lucrări de igienizare, acum fiind pregătit să primească copiii cu situaţie materială precară.


Bucuria revederii a fost mare, copiii împărtăşindu-şi unii altora modul în care şi-au petrecut vacanţa, au schimbat impresii, după care, sub supravegherea educatoarelor, şi-au început pregătirile pentru începerea noului an şcolar. "La centru s-a făcut aprovizionarea cu rechizite, caiete, ghiozdane, blocuri de desen, creioane, pixuri şi acuarele, pe care aceştia le vor primi gratuit în vederea începerii în condiţii cât mai bune a noului an şcolar", a precizat Dana Hodişan, directoarea Centrului. De asemenea, educatoarele se pregătesc ca în prima săptămână a anului şcolar 2008-2009 copiii născuţi în lunile iulie, august şi septembrie să fie sărbătoriţi la Centru. Pentru perioada care va urma cadrele didactice şi-au planificat activităţi igienico-sanitare în vederea păstrării unei stări de sănătate şi igienă corespunzătoare, lecturi din liste obligatorii pe care copiii le-au primit la şcolile pe care le frecventează, rezolvarea temelor de vacanţă, dar şi recapitulări ale materiei din anul şcolar precedent. Pentru acest an conducerea Centrului şi-a stabilit ca obiective principale obţinerea unor rezultate şcolare cât mai bune, inducerea unui comportament adecvat vârstei şcolare a fiecărui copil, reducerea absenteismului şcolar, realizarea cât mai multor activităţi de socializare, asigurarea unei orientări şcolare şi profesionale a celor aflaţi în anii terminali, cultivarea gustului estetic prin intermediul desenului şi al picturii, precum şi dezvoltarea altor abilităţi practice.


Capacitatea Centrului de Îngrijire de Zi este de 40 de locuri, în acest moment 35 dintre acestea fiind ocupate, existând alte 15 cereri depuse în vederea obţinerii unui loc.