Înfiinţată în aprilie 1994, Asociaţia "Gheorghe Şincai" a Studenţilor în Istorie din cadrul Facultăţii de Istorie-Geografie Oradea a dobândit în acest an şi personalitate juridică, fapt care îi deschide multiple căi pentru accesarea unor fonduri şi îi poate garanta succesul acţiunilor pe care studenţii de la Istorie doresc să le întreprindă. Scopul declarat al Asociaţiei este de a încuraja şi dezvolta activităţi ştiinţifice între studenţii români şi străini şi de a promova în rândurile tinerilor pasiunea pentru istorie, prin organizarea de simpozioane, conferinţe, sesiuni ştiinţifice şi aplicaţii de teren. O serie de activităţi pe linie ştiinţifică Este singura asociaţie care activează în cadrul Facultăţii de Istorie-Geografie şi în cei 12 ani de la înfiinţare a desfăşurat numeroase activităţi pe linie de sesiuni ştiinţifice. În acest an, trei dintre studenţii orădeni au participat la o sesiune internaţională în Olanda, iar ultimul succes al Asociaţiei "Gheorghe Şincai" a Studenţilor în Istorie - Oradea a fost înregistrat zilele trecute cu prilejul unei noi sesiuni "Spaţiul românesc în context naţional european", organizată la Oradea. La cea de-a XI ediţie, peste 30 de studenţi din Bucureşti, Constanţa, Craiova, Târgu-Mureş, Iaşi, Arad, Cluj-Napoca şi Galaţi şi-au susţinut lucrările la una dintre secţiunile de istorie veche şi arheologie, medie, modernă şi istorie contemporană. Gazdele orădene au organizat pentru invitaţi în cele trei zile petrecute în Bihor şi o vizită la Stâna de Vale. Toate aceste succese au putut fi organizate doar datorită finanţării obţinute de Asociaţia "Gheorghe Şincai" în baza unui proiect elaborat de membrii acesteia. Scrierea de proiecte, primordială În condiţiile în care resursele financiare ale Facultăţii de Istorie-Geografie sunt limitate, singurele şanse ale Asociaţiei de a supravieţui şi de a-şi putea pune în practică ideile sunt de a elabora proiecte şi de a le depune la instituţiile care finanţează astfel de activităţi. Un prim pas pe care Asociaţia "Gheorghe Şincai" trebuie să îl întreprindă este consolidarea propriilor structuri, până în prezent numărul membrilor înscrişi ajungând la 30. Pe viitor se doreşte atragerea de noi membri dintre iubitorii de istorie şi constituirea unor grupuri pe diferite departamente. "Prima măsură pe care doresc să o iau în calitate de preşedinte al Asociaţiei este organizarea unor departamente şi conturarea unor responsabilităţi pentru fiecare dintre membri. Un rol important îl va avea departamentul de scriere de proiecte, întregul succes al activităţii noastre viitoare depinde de această activitate. Vom organiza şi un departament care se va ocupa cu organizarea simpozioanelor şi sesiunilor, iar un altul va avea atribuţii legate de promovarea imaginii Asociaţiei noastre şi a activităţilor pe care le întreprindem", ne-a declarat Raluca Negruţ, noul preşedinte al Asociaţiei "Gheorghe Şincai". Sediul se mai lasă aşteptat Ca orice activitate aflată la început, şi organizaţia istoricilor orădeni se confruntă cu lipsa unui sediu, precum şi a dotărilor necesare. "Dacă în ce priveşte obţinerea unor fonduri pentru achiziţionarea unui calculator, imprimantă, xerox şi a altor obiecte de inventar responsabilitatea cade în sarcina noastră, problema repartizării unui sediu revine conducerii Facultăţii de Istorie-Geografie. Sperăm însă că vom avea întregul sprijin al profesorilor noştri pentru soluţionarea acestei probleme", a mai precizat Raluca Negruţ. Pe lista de priorităţi a noului staff al Asociaţiei "Gheorghe Şincai" se numără înfiinţarea unei biblioteci pentru studenţii de la Istorie care se confruntă cu o acută lipsă de carte pentru studiul istoriei. În plus, achiziţionarea unui retroproiector ar fi benefic atât pentru activitatea cadrelor didactice ale facultăţii, cât şi pentru Asociaţie. Pe lista de evenimente se află organizarea unor conferinţe cu diverşi deţinuţi politici, profesori universitari din alte Centre, a unor seminarii şi simpozioane. De asemenea, membrii organizaţiei studenţeşti şi-au propus şi să editeze o broşură cu informaţii adresate studenţilor despre bursele în străinătate, despre taxe, sesiuni ştiinţifice etc. În funcţie de resursele financiare membrii Asociaţiei îşi propun să elaboreze şi o revistă cu lucrările susţinute la sesiunile ştiinţifice organizate la Oradea. În sarcina organizaţiei studenţeşti va cădea, odată cu limitarea veniturilor Facultăţii de Istorie-Geografie, şi strângerea de fonduri pentru organizarea de aplicaţii pentru cei peste 100 de studenţi de la Istroie.