Asanare de muniţie şi arderi de vegetaţie
Echipajul pirotehnic din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" a intervenit miercuri la amiază în Oradea, pe strada Alexandru Vlahuţă, la o acţiune de asanare de muniţie. „Bomba aruncător de calibru 82 mm, provenită din cel de-Al Doilea Război Mondial, a fost găsită de numitul L.C., în timp ce efectua sapături pentru canalizare în curtea propriei gospodării. Specialiştii pirotehnicieni au identificat, ridicat şi transportat muniţia, depozitând-o în condiţii de siguranţă", a spus locotenent Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU Bihor. Tot miercuri, echipajele de pompieri militari ale Gărzií Tinca au acţionat pentru stingerea unei arderi necontrolate, produsă la un teren agricol din localitate. Nu s-au înregistrat pagube materiale, arzând vegetaţia uscată pe o suprafaţă de aproximativ două hectare. În cursul aceleiaşi zile, SMURD Oradea a acţionat la opt urgenţe medico-chirurgicale, din care patru accidente rutiere, iar substaţiile SMURD din judeţ au intervenit la şase cazuri medicale şi un accident rutier.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.