Arborii din municipiu cad sub drujba celor de la Trameco!
După ce o lungă perioadă de timp traversarea Parcului Libertăţii din urbe s-a făcut cu dificultate, orădenii fiind practic privaţi de plimbările în unul dintre puţinele spaţii verzi din oraş, de câteva săptămâni, aceste lucrări au fost reluate. După ce au fost finisate aleile, edilii s-au mai gândit că oaza de verdeaţă ar trebui să aibă aspectul unui parc.
Astfel, zilele trecute, specialişti din cadrul Direcţiei Tehnice şi angajaţi ai firmei SC Trameco SA Oradea au purces la toaletarea şi tăierea câtorva arbori. Deplasându-ne la faţa locului, am constatat, oarecum cu uimire, că angajaţi ai unei firme care are ca obiect de activitate transport rutier intern de marfă şi construcţii civile şi industriale au tăiat şi toaletat într-un mod inestetic câteva specii de arbori (castani, aceri, pini). Deşi orădenii care erau în trecere au văzut că pomii nu sunt toaletaţi corespunzător, specialiştii Direcţiei Tehnice au dat verdictul: "Acţiunea a fost una organizată. Municipalitatea a dat acordul pentru a fi tăiaţi şi toaletaţi aceşti arbori, iar firma Trameco şi-a făcut datoria. Până în data de 15 iulie parcul trebuie să fie gata. În perioada următoare vor fi plantaţi arbori şi arbuşti, urmând să fie înlocuit şi gardul viu şi se vor mai aduce aparate de joacă pentru copii. Investiţia municipalităţii pentru acest parc se ridică la suma de 10 miliarde de lei vechi", a precizat Dan Gherdan, director adjunct în cadrul Direcţiei Tehnice a Primăriei Oradea.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.