Fiţi alături de nevoiaşi Asociaţia Caritas Eparhial Oradea organizează în fiecare duminică până la Sfintele Sărbători de Paşti, la bisericile greco-catolice din urbe o colectă de alimente neperisabile pentru aproximativ 200 de familii defavorizate care domiciliază pe raza urbei şi care se regăsesc în baza de date a asociaţiei. Astfel, până la Sfintele Sărbători de Paşti, voluntari, precum şi reprezentanţi ai Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea vor putea fi văzuţi în fiecare duminică la intrarea a trei lăcaşe de cult greco-catolice din Oradea (Catedrala Sfântul Nicolae, Mănăstirea "Maica Domnului" şi Biserica "Sfânta Treime", din cartierul Nufărul), lăcaşe de unde se vor colecta alimente neperisabile care, ulterior, vor fi donate familiilor nevoiaşe din urbe. "Sunt sute de oameni care ne-au donat deja câteva zeci de kilograme de alimente neperisabile. În fiecare duminică s-au strâns alimente în valoare totală de peste 1000 lei. Pe lângă alimente, unii dintre semeni au donat şi bani. Menţionăm faptul că cei care vor să doneze alimente sau bani o pot face şi la sediul asociaţiei, pe strada Episcop Mihai Pavel nr. 3", a ţinut să precizeze pr. Olimpiu Todorean, preşedintele asociaţiei. De menţionat faptul că în zilele de dinaintea Floriilor, toate produsele colectate vor fi ambalate şi distribuite familiilor nevoiaşe, fără a se ţine seama de apartenenţa lor religioasă. Ana MÎNZU