După ce orădenii au aşteptat ani în şir ca şi pe străzile lor să ajungă canalizarea, să le fie refăcute aleile şi asfaltată strada, e de înţeles de ce numeroasele lipsuri calitative ale lucrărilor sunt trecute cu vederea. Însă, la o privire mai atentă, nu ai cum să ignori o serie de vicii din punct de vedere al calităţii, care cu siguranţă ascund şi altele, mai greu de depistat cu ochiul liber. În condiţiile în care toate aceste lucrări sunt executate pe bani publici, iar beneficiarul, direct sau indirect, al lucrărilor edilitare este Primăria Oradea, astfel de incidente nu ar trebui să apară. Însă, cu tot aparatul stufos al municipalităţii, zeci de lucrări sunt executate de mântuială şi sunt recepţionate fără prea multe obiecţii din partea executivului local. Bucurie de scurtă durată Reabilitarea străzii Theodor Aman a fost finalizată doar de câteva zile, însă prima ploaie a şi dezvăluit execuţia proastă a lucrărilor. În urma licitaţiei organizate de către Primăria Oradea, reabilitarea străzii a revenit firmei Drumuri Bihor, valoarea contractată fiind de 430.316 lei. Pentru riverani, finalizarea investiţiei a fost o mare bucurie, după zeci de ani strada lor având canalizare şi fiind asfaltată, aşa cum au visat de mult timp. Din nefericire, prima ploaie a şi scos la iveală neregulile de execuţie, pe unele porţiuni apa băltind datorită faptului că au fost prevăzute prea puţine guri de scurgere. Deşi strada este destul de lungă, executantul lucrării a montat doar trei perechi de guri de scurgere, număr insuficient pentru preluarea apei pluviale, astfel că orice furtună le aduce oamenilor apa până la trotuar. O singură plimbare de-a lungul străzii ne-a oferit o altă surpriză: bordurile sunt mai toate ciobite. Un alt aspect care nu ar trebui să scape ochiului vigilent al specialistului din cadrul Primăriei Oradea este diferenţa mare dintre nivelul bordurii şi asfalt. Diferenţa variază de la 3 la 15 cm, când în mod normal diferenţa ar trebui să fie de la 11 la 14 cm, în funcţie de tipul de bordură folosit. Apă de ploaie slobodă pe Cuza Vodă O altă arteră reabilitată care stă chiar şi după un an sub semnul lucrărilor prost executate este strada Cuza Vodă. Anul trecut, firma Construct Mod a executat aici lucrări de reabilitare, încasând de la bugetul local 2.759.000 lei. Însă, în contul acestor bani, nu s-a obosit să-şi ducă la bun sfârşit obligaţiile asumate, montând greşit atât capacele de canal, cât şi grătarele pentru scurgerea apei pluviale. "Aproape toate capacele de captare a apei pluviale sunt mai sus decât rigolele de scurgere. Când plouă, apa rămâne pe stradă. Am sesizat în repetate rânduri acest aspect, însă cei de la Primărie nu au luat nicio măsură. E bătaie de joc cum aceşti constructori îşi fac treaba. Şi totul se întâmplă pe banii noştri. Cei de la Primărie care au recepţionat lucrarea de ce nu au dispus remedierea aspectelor sesizate nici până azi?", se întreabă Mihai Epure, un orădean revoltat de superficialitatea de care dau dovadă constructorii orădeni. Unde-s trei, dilema creşte... Cea mai recentă ispravă este a unui alt antreprenor Energo Construcţia, care lucrează pe bani grei, dar publici, şi a executat lucrările de canalizare pe strada Louis Pasteur. Aici, în urmă cu doar câteva săptămâni, au fost introduse noi reţele de canalizare, însă, la câteva zile, strada s-a surpat pe alocuri. Astfel, vis-a-vis de Staţionarul II, din cauza faptului că pe o porţiune lucrarea nu a fost executată corespunzător, pământul din jurul căminului s-a surpat. Abia după numeroase sesizări, reprezentanţii firmei Energo Construcţia au turnat un strat de beton, dar pentru că au turnat prea mult, nu s-a mai putut asfalta. În aceste condiţii, o stradă de curând reabilitată şi redată traficului rutier se confruntă cu dificultăţi de circulaţie, maşinile fiind nevoite să ocolească această porţiune. În plus, specialiştii par ferm convinşi că şi alte porţiuni de canalizare de pe această stradă vor avea aceeaşi soartă.