Începând de vineri, sindicaliştii din Poştă vor bloca activitatea acestei instituţii, declanşând acţiuni de protest pentru a determina Guvernul să scoată societatea de pe lista de monitorizare a FMI, care nu permite negocierea salariilor şi nici angajarea personalului necesar pentru acoperirea tuturor posturilor. Astfel, factorii poştali nu vor mai duce nici un kilogram în plus faţă de cele prevăzute de lege şi nici nu vor mai sta peste program timp de cinci zile. În acelaşi timp, marţi, sindicaliştii din acest domeniu vor picheta sediile prefecturilor din toată ţara. Potrivit liderilor sindicali, Poşta Română are un deficit de 3.000 de angajaţi, ceea ce are ca efect acumularea de ore suplimentare, care nu sunt plătite, transportul şi distribuirea a 2.000-4.000 kg de corespondenţă anual de către poştaşi, în condiţiile în care normele de protecţia muncii prevăd un transport zilnic de maxim 12 kg pentru femei, respectiv 15 kg pentru bărbaţi. De asemenea, din cauză că transportă uneori cantitatea dublă faţă de cea normală, numai în anul 2006 s-au înregistrat peste 100 de decese în rândul angajaţilor, cele mai frecvente boli fiind cele de plămâni. Începând de vineri, angajaţii din acest domeniu nu vor mai lucra nicio oră în plus, nu vor mai transporta genţi mai grele de 12, respectiv 15 kilograme, iar şoferii vor refuza să mai meargă cu maşini a căror normă de casare este depăşită, toate acestea ducând la blocarea activităţii în toată ţara. Liderii sindicali apreciază că, după trei zile de la declanşarea acestei forme de protest, 70 la sută dintre destinatarii serviciilor poştale nu vor mai primi scrisorile, recomandatele sau pensiile, iar în maximum cinci zile se va bloca activitatea. Sindicaliştii mai cer şi plata celor 40.000 de ore suplimentare, din care doar jumătate sunt evidenţiate. Suma pentru acestea se ridică la 25.000 - 30.000 de euro, iar sindicaliştii intenţioneză să dea în judecată statul român pentru a-şi recupera banii. Totodată, cei care au ore suplimentare nu şi le pot recupera, având în vedere că există un deficit de personal la Compania Naţională Poşta Română. Celor 35.000 de salariţi ar trebui să li se mai adauge alţi 3.000, însă din cauză că Poşta se află pe lista societăţilor monitorizate, nu sunt permise noi angajări. Salariul mediu în Poştă este de 720 de lei, dar peste 10.000 de angajaţi au salariul minim pe economie, iar restul sub 600 de lei. Salariaţii din Poştă nu au voie să-şi negocieze liber salariile, să ceară majorare, iar Compania să angajeze personal, din cauza Ordonanţei de Urgenţă 79. Aceştia nu pot face grevă, fiind interzisă declanşarea unor acţiuni de protest pentru modificarea unui act normativ. Chiar dacă Acordul României cu FMI a încetat, OU 79 este în vigoare şi asta în ciuda faptului că Poşta Română înregistrează anual profit şi nu primeşte subvenţii de la buget.