Veste bună pentru locuitorii din comuna Brusturi, fie ei copii sau adulți. În perioada 7-8 octombrie, vor putea beneficia de consultații medicale gratuite în cadrul Caravanei cu Medici.

Pacienții vor putea beneficia de consultații de medicină internă, cardiologie, ORL, dermatologie, neurologie, urologie, pediatrie, ginecologie, dar și alte specialități, însoțite de investigații medicale efectuate cu aparatură de specialitate, precum electrocardiogramă, ecografie cardiacă și abdominală.

Particularitatea acestei ediții constă în introducerea profilaxiei cancerelor de piele, cu ajutorul echipei de dermatologie, formată din medici dermatologi primari, specialiști și rezidenți.

„În acest scop, am achiziționat un dermatoscop, cu fonduri obținute în cadrul proiectului Swimathon al Fundației Comunitare Oradea”, se afirmă în comunicatul organizatorilor.

Anterior, pe 30 septembrie, o echipă de 10 cadre medicale a efectuat recoltări pentru analize de laborator unui număr de aproximativ 140 de pacienți, analize medicale oferite gratuit de către Synevo.

Caravana cu Medici este un proiect național, prin care specialiști în domeniu medical (medici specialiști, rezidenți, studenți, asistenți medicali și sanitari), acordă îngrijiri medicale de bază, efectuând analize medicale și consultații gratuite, pe baza de voluntariat, în mediul rural.

În județul Bihor au fost organizate, în acest an, 6 caravane, urmând ca, până la finalul anului, să mai fie organizată o caravană, într-o locație care va fi stabilită ulterior. La nivel național, Caravana cu Medici a organizat în acest an aproximativ 200 de caravane în mediul rural.

Un alt proiect al Caravanei cu Medici Bihor, aflat în derulare, sunt cursurile de prim ajutor pe care specialiștii le susțin în școlile din mediul rural, În cadrul proiectului „Și tu poți să fii un erou care salvează vieți”. Proiectul este finanțat de Consiliul Judeţean Bihor și implementat cu sprijinul Inspectoratului Școlar Judeţean Bihor.