În perioada 19-26 noiembrie 2010, agenţii din cadrul Poliţiei Comunitare Oradea au verificat respectarea legislaţiei referitoare la curăţenie. S-au făcut controale atât în perimetrul zonelor de locuit, cât şi în zonele aglomerate ale oraşului, fiind verificate şi persoanele juridice care nu deţin contracte de salubritate cu operatorul licenţiat.

Astfel, au fost identificaţi şi notificaţi opt proprietari de terenuri pentru salubrizarea terenului, respectiv pentru tunderea ierbii. Tot în această perioadă, au fost verificate 41 de societaţi comerciale. Una dintre aceste societăţi a fost sancţionată cu amenda de 1.500 lei pentru lipsa contractului de salubritate. Agenţii Poliţiei Ecologice, în colaborare cu reprezentanţi ai Direcţiei Tehnice şi ai Instituţiei Arhitectului-Şef, au răspuns la şapte sesizări scrise şi opt sesizări telefonice primite prin Dispecerat, aplicându-se trei avertismente şi o amendă pentru ocuparea domeniului public fără achitarea taxelor legale. Concomitent cu aceste verificări, agenţii Poliţiei Ecologice controlează respectarea prevederilor legale privind condiţiile de ridicare, transport şi depozitare a deşeurilor menajere de către operatorul licenţiat.