Ambulanţa Pelican oferă gratuităţi în funcţie de contractul cu CAS
Doamna Dat Ildiko din Aleşd, strada 1 Decembrie nr.32, reclamă faptul că, fiind bolnavă cu diagnosticul fractură de col femural drept operat, a solicitat în data 3 iulie a.c. o ambulanţă de la Centrul Medical Pelican pentru a fi transportată la Policlinica 1 Oradea pentru un control. Solicitarea era pentru ziua de 4 iulie, iar în urma discuţiei telefonice cu dispecera de serviciu i s-au dat asigurări că transportul este gratuit.
"În data de 4 iulie, la ora 10.30, am fost sunată de la Pelican, spunându-mi-se că solicitarea mea se poate onora numai contra cost, adică 7 lei pe kilometru. Fireşte, am renunţat la comandă şi m-am adresat telefonic la Ambulanţa din Aleşd, care mi-a onorat comanda gratuit". Pentru a lămuri situaţia de faţă, ne-am adresat directorului medical al Centrului Pelican, dr. Călin Ciobanu, care ne-a relatat următoarele: "Luna trecută, pacienta a fost operată la Spitalul Clinic Judeţean Oradea, fiind transportată acasă gratuit de către Ambulanţa Pelican, prin contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. Este adevărat că în data de 3 iulie ne-a solicitat la dispecerat pentru un transport la Policlinica 1 Oradea, însă i s-a explicat că transportul în vederea consultului de specialitate postoperator nu este decontat de către CAS. Din acest motiv i s-a explicat doamnei în cauză că transportul poate fi realizat doar în sistem privat, contracost, pe bază de chitanţă. Ne pare rău de neînţelegerea ivită, însă gratuităţile la nivelul Ambulanţei Pelican sunt cele legate de deplasarea la domiciliul bolnavului pentru consult, precum şi transportul acestuia la domiciliu după externarea din spital".



Sunt niste jefuitori