Alocaţii de hrană mai mari pentru copiii din creşe şi din spitale
Valoarea alocaţiilor de hrană pentru copiii din creşe şi cei internaţi în spitale ar putea creşte în curând, aceasta constituind obiectul unui proiect de Hotărâre de Guvern postat pe site-ul Ministerului Sănătăţii Publice, spre dezbatere publică.
Nota de fundamentare a propunerii de act normativ precizează că este necesară actualizarea nivelului alocaţiilor de hrană, având în vedere că alimentaţia constituie o componentă importantă a tratamentului unor boli, pentru asigurarea necesarului caloric, a conţinutului de proteine, de lipide şi alte elemente nutritive. Astfel, MSP a solicitat Institutului Naţional de Statistică rata inflaţiei în perioada iunie 2004 - septembrie 2006 (stabilită la 16,58 la sută), iar specialiştilor Institutului Naţional de Nutriţie şi Boli Metabolice şi ai altor institute de specialitate, necesarul privind cuantumului alocaţiilor. Medicii nutriţionişti au elaborat regimurile alimentare şi au stabilit baremuri pentru creşele cu program zilnic şi săptămânal şi pentru unităţile sanitare. Pentru copiii nou-născuţi prematur în maternităţi şi hrăniţi artificial a fost propusă o majorare a alocaţiei de 96%. Copiii în vârstă de până la 3 ani şi între 3 şi 16 ani, internaţi în unităţile sanitare, ar putea beneficia de alocaţii mai mari cu 47%, respectiv cu 38,3%. Conform calculelor specialiştilor, în cazul bolnavilor de HIV/SIDA, adulţi şi copii, este necesară o majorare cu 27%, respectiv cu 34%. Copiii bolnavi de TBC, hepatită, diabet şi cei neoplazici au nevoie de o alocaţii mai mari cu 86,5 procente. Actul normativ va intra în vigoare la începutul anului următor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.