Alimente pentru 20 de familii sărace din Ştei
În ajunul Crăciunului, organizaţia PSD Ştei a încercat să vină în spijinul familiilor sărace din oraş, ajutându-le să aibă ce pune pe masă de Sărbători. Astfel, au fost pregătite 20 de pachete conţinând cozonaci, fructe, sucuri şi alte produse oferite de sponsorii acestei acţiuni.
În 24 decembrie a.c., femeile din organizaţia PSD Ştei, împreună cu preşedintele organizaţiei, viceprimarul Horia Miara, au împărţit 20 de pachete cu alimente pentru familiile sărace din oraşul Ştei. Acţiunea s-a desfăşurat la iniţiativa femeilor social-democrate, care au pregătit cozonaci, dar şi cu sprijinul grupului European Drinks & Food şi a altor firme care au sponsorizat cu produse această activitate. "Am vrut să facem o acţiune de ajutorare a familiilor sărace din oraş. Fiind o localitate mică, îi cunoaştem pe cei cu probleme materiale. Criteriul de selecţie a celor 20 de familii a fost veniturile pe care le au", a menţionat Horia Miara. Acesta, împreună cu femeile din organizaţie s-au deplasat la fiecare familie în parte, pentru a le da personal pachetele. "Unii au plâns, pentru că nu aveau ce să pună pe masă de Crăciun", a mai precizat liderul PSD Ştei. Horia Miara a precizat că majoritatea persoanelor care au primit pachetele cu alimente sunt pensionari, dar au mai fost şi persoane care nu au venituri pentru că şi-au pierdut locul de muncă. "Această acţiune nu este prima de acest gen, pentru că am mai împărţit cadouri şi cu alte ocazii: de Paşti, de 8 Martie etc.", ne-a mai declarat viceprimarul oraşului Ştei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.