La Centrul de Zi pentru persoane vârstnice din Aleşd, s-a desfăşurat, recent, prima întâlnire a domnişoarei Anca Mureşan, asistent manager al proiectului "Intensificarea procesului de incluziune socială a persoanelor vârstnice din oraşul Aleşd", cu persoanele cuprinse în grupul de iniţiativă G1.

Proiectul, cu finanţare PHARE 2006, a fost lansat la conferinţa din 12 februarie 2009, când au fost prezenţi toţi factorii implicaţi în realizarea şi implementarea acestuia. Obiectivul este achiziţionarea unui microbuz de 8+1 locuri, dotat cu rampă hidraulică pentru persoane cu dizabilităţi, cu grad de dependenţă în mişcare, de care vor beneficia la început 25 de persoane cuprinse în grupul G2. De asemenea, aceste persoane vor beneficia de aparatura şi ambianţa Centrului de Zi, de două ori pe săptămână, precum şi deplasări în locuri de interes turistic, balnear, cultural, religios etc. Microbuzul va sosi la Aleşd până la 25 aprilie. Prima întâlnire a grupului G1 cu Anca Mureşan a fost benefică, în perspectiva conturării celor 86 de acţiuni, care se vor finaliza în noiembrie 2009. Acestea vor cuprinde o paletă largă de activităţi, atât de informare, de consiliere pe diferite teme, cât şi de iniţiere în operarea pe calculator. Prezent la eveniment, Gheorghe Cociorva, consilier pe probleme sociale la Primăria Aleşd, "părintele" acestui proiect, a fost plăcut impresionat de solicitudinea celor 25 de pensionari prezenţi la oferta activităţilor cuprinse în proiect şi promisiunea participării efective la realizarea acestora.