Agresorul controlorului, trimis în judecată
Orădeanul care în luna februarie a acestui an a înjunghiat un controlor de bilete a fost trimis în judecată de procurori, fiind acuzat de vătămare corporală şi port ilegal de cuţit.
Magistraţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea l-au trimis în judecată pe C.F.R., în vârstă de 26 de ani, din Oradea, pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală şi port ilegal de cuţit. Acesta, în seara de 18 februarie 2008, în jurul orei 21:00, călătorea cu tramvaiul, pe ruta "Cartierul Nufărul - Piaţa Cetăţii", în stare de ebrietate şi fără bilet. "Inculpatul a fost legitimat şi invitat să coboare din tramvai de către trei controlori, printre care şi partea vătămată M.I., care i-au adus la cunoştinţă faptul că se află în nelegalitate şi l-au amendat. În momentul în care partea vătămată a încercat că se urce în tramvai, pentru a-şi continua drumul, inculpatul l-a atacat, aplicându-i o lovitură cu cuţitul în antebraţul stâng, după care a fugit. Leziunile au necesitat 35 de zile de îngrijiri medicale", a declarat Dorel Moţiu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.